Zoltan, ciucanul din California

Singurul reprezentant al României la patinaj artistic la
JO de la Vancouver, Zoltan Kelemen, testează gheața din SUA. Cu
gândul la competiția din Canada, patinatorul care poartă o proteză
de sticlă la ochiul drept se pregătește pentru Campionatul European
de la Tallin (19 – 24 ianuarie).

La 1.577 m altitudine, în sudul Californiei, înconjurat de Munții
San Bernardino, Zoltan Kelemen desenează pe gheața din complexul
sportiv din Lake Arrowhead primul obiectiv al anului. „Un loc în
primii 20 de patinatori la Europene, mai ales că este primul an în
care doar aceștia se pot califica la programul liber și cred că am
potențial pentru a face asta”, mărturisește el.

Nu ar mai
ieși din antrenament

După ce în țară slaloma pe patinoarul din București printre
picăturile de condens ce punctau gheața, acum Zoli are cele mai
bune condiții pentru a face performanță. „Totul arată foarte bine,
de aceea am zilnic trei ore efectiv de gheață, dar parcă nu aș mai
ieși din antrenament”. Originar din Miercurea Ciuc, tânărul de 24
de ani recunoaște că vremea rece de la Lake Arrowhead nu îi face
probleme: „Este foarte frumos aici, dar este cam frig pentru că
suntem în munți, însă sunt obișnuit cu temperaturi și mai joase”.
Mai mult, primele zile ale noului an l-au prins pe elevul lui
Cornel Gheorghe pe gheață: „Mi-am ascuțit patinele și trebuie să
le tocesc până luni (n.r. – azi) ca să îmi reiau pregătirea,
trebuie să am contact cu gheața”, spune el. Cantonamentul în SUA va
continua până pe 15 ianuarie, după care va reveni în România,
pentru a porni spre Tallin (Estonia).

„Am puține emoții pentru Europene, dar sunt pozitive,
am încredere că pot face în concurs ce mi-am
propus”

Zoltan Kelemen, patinator

„Noutatea din programul meu o constituie faptul că
încep cu un triplu axel și nu cu unul dublu, ca până
acum”

Zoltan Kelemen, patinator

Publicat: 04 01. 2010, 10:55
Actualizat: 04 01. 2010, 10:56