Spania a învins România, scor 3-2,** în Liga Europeană de volei feminin

Naționala de volei feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, la Granollers, de reprezentativa Spaniei, scor 3-2, în cea de-a opta partidă din grupa A a Ligii Europene.

Scorul pe seturi a fost 22-25, 24-26, 26-24, 25-18, 15-11, după 132 de minute de joc.

Vineri, România a fost învinsă de reprezentativa Serbiei, scor 3-0, iar duminică româncele vor întâlni echipa Ungariei.

În primele două turnee, România a cedat în fața Spaniei, cu 0-3 și a Serbiei, cu 1-3, învingând Ungaria, cu 3-0 (la Subotica), respectiv a înregistrat o înfrângere cu Serbia 0-3 și victorii cu Ungaria 3-1 și Spania 3-1 (la Budapesta).

Ultimul turneu va avea loc la Piatra Neamț (22-24 iunie).

La cea de-a patra ediție a Ligii Europene feminine participă 12 echipe, Serbia fiind câștigătoarea primelor trei turnee finale.

În grupa B joacă Turcia, Franța, Bulgaria și Elveția, iar în grupa C, Olanda, Cehia, Israel și Grecia.

Prima clasată din fiecare dintre cele trei grupe se va califica la Turneul Final Four, găzduit de Cehia la începutul lunii iulie.

Dacă naționala Cehiei va câștiga Grupa C, atunci a patra calificată va fi echipa cu cea mai bună linie de clasament, de pe locul doi, în toate cele trei grupe.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 16 06. 2012, 21:54
Actualizat: 16 06. 2012, 21:55