Românul Gianni Crețu, desemnat cel mai bun antrenor de volei masculin din Europa! Declarații în exclusivitate pentru Prosport: „Sper ca și alții din țară să reușească” | SPECIAL

Antrenorul român Gianni Crețu (54 de ani) a fost desemnat de către Confederația Europeană de Volei drept cel mai bun antrenor al anului 2022 din voleiul masculin continental.

Gianni Crețu a câștigat în acest an Liga Campionilor, titlul și Cupa în Polonia, toate cele trei trofee fiind obținute cu echipa ZAKSA (Polonia).

În urmă cu o săptămână a terminat pe locul 4 la Campionatul Mondial de volei masculin cu naționala Sloveniei, reușind cea mai bună performanță a acestei țări la o competiția de asemenea nivel.

Românul Gianni Crețu, desemnat cel mai bun antrenor de volei masculin din Europa! Declarații în exclusivitate pentru Prosport: „Sper ca și alții din țară să reușească” | SPECIAL

Distincţia similară la feminin a revenit antrenorului italian Giovanni Guidetti (VakifBank Istanbul).

Cei buni buni jucători ai anului 2022 au fost desemnaţi polonezul Kamil Semeniuk (Zaksa) şi suedeza Isabelle Haak (VakifBank Istanbul).

Adin Cojocaru, președintele FR de Volei, a fost unul dintre cei care l-au premiat pe Gianni Crețu pentru rezultatele deosebite din acest an. Gala a fost organizată sâmbătă seara la Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles – BOZAR.

Gianni Crețu a stat de vorbă cu Prosport în dimineața zilei de duminică. Fericit pentru primirea distincției, fostul sportiv a admis că a avut pe lângă el oameni care l-au influențat pozitiv în carieră.

„Ce aș putea să-ți spun… Am început încet-încet acum 25 de ani… Și cu pasiune și ambiție, cu atenție la oamenii din jurul meu și respect am făcut un pas frumos într-un lume închisă de mulți ani pentru noi românii în acest sport!

Sper ca și alți români să reușească, cei mai tineri din generația lui Stancu, Lică, Olteanu, Feher, Voinea, Began.. Dar și alții pe care i-am antrenat la națională în 2007 să reușească să readucă sportul aceasta frumos în primplan în România și în lume!

Gianni Crețu: „Îl dedic profesorului meu Radu Miclea… care ne-a părăsit în ianuarie”

Îl dedic și celor imenși cu care am avut onoarea să stau lîngă ei în vestiar zi de zi și să învăț de la ei… Günther, Câtă-Chitiga, Girleanu, Vrancut, Pop Sorin, Aurelian și încă mulți dintre ei care visează încă la voleiul mare în România.

Nu în ultimul rând îl dedic profesorului meu Radu Miclea… care ne-a părăsit în ianuarie!

Cel mai important familiei mele care m-a susținut imens an de an… Angela Szenes și Lea, părinților!”, a afrimat pentru Prosport, vizibil emoționat Gianni Crețu.

Ce spune cel care l-a premiat, Adin Cojocaru?

Adin Cojocaru, președintele FR de Volei, a făcut și el unele declarații în exclusivitate pentru Prosport:

„Nominalizarea de a înmâna trofeul de cel mai bun antrenor 2022, la Gala Voleiul European, cred că se bazează, în primul rând pe faptul că sunt român, că și Giani, dar și faptul că anul trecut, la organizarea grupei de Campionat European, am fost felicitați pentru organizare, deci suntem o țară / federație pe care se poate conta.

În al doilea rând, cred că începem să contăm și noi prin ceea ce am început să facem la nivel național și internațional. Începem să fim vizibili!

Giani Crețu reprezintă faptul, că dacă eșți devotat, muncitor, pasionat astfel încât să fii la curent cu tot ce înseamnă voleiul mondial, atunci meritele ți se recunosc! Înseamnă un imbold pentru școală românească de volei, care arată, că nu sunt limite în dezvoltarea cuiva, fie sportiv, fie antrenor!

Contează ce știu, cât știu, cât îmi doresc să fiu mai bun!

Amintirea cea mai frumoasă este cea de pe vremea când Gianni Crețu a fost antrenorul echipei naționale de seniori, atunci când a adus pentru prima dată, la sportivi, gândirea de profesionist, în adevăratul sens al cuvântului!

Apoi acest lucru a fost consolidat de următorul mare antrenor, Stelian Moculescu, cel care a câștigat același trofeu european”.

Publicat: 17 09. 2022, 10:29
Actualizat: 17 09. 2022, 11:12