Regal voleibalistic european la Mioveni! Trei meciuri într-o săptămână

Sala Sporturilor din Mioveni va găzdui în zilele următoare trei meciuri din cupele europene la volei feminin, toate ale clubului ucrainean Prometey, alungat de pe propriile meleaguri de situația conflictuală existentă de aproape doi ani. Pentru început, echipa masculină a lui Prometey Dnipro va susține mâine seară jocul din play-off-ul Cupei CEV cu Fenerbahce Istanbul, de la ora 20.00.

Regal voleibalistic european la Mioveni! Trei meciuri într-o săptămână

Apoi, joi, de la ora 18.00, echipa feminină va întâlni Volero Le Cannet, în grupele Ligii Campionilor, pentru ca tot fetele să evolueze, pe 16 ianuarie, într-un joc cu Alba Blaj, campioana României, ultimul având toate șansele să se joace cu tribunele pline, mai ales că intrarea spectatorilor va fi liberă, la toate aceste evenimente.

Meciul de mâine a fost prefațat printr-o conferință de presă susținută astăzi de oficialii lui Prometey. Echipa este neînvinsă în Cupa CEV, unde a ajuns după eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor, însă adversarul de miercuri e unul net superior, conform calculelor hârtiei, celorlalte echipe cu care au dat piept până acum. Ucrainenii le-au învins, apoi, fără drept de apel, pe Groningen (Olanda) și Partizan Belgrad (Serbia), la Mioveni înregistrându-se același scor, 3-0! “În primul rând suntem fericiți că ne aflăm din nou aici, la Mioveni, pentru a ne continua campania europeană.

Ne așteptăm la un meci foarte frumos, dar foarte greu și de data aceasta vrem să avem o sală plină cu spectatori. Îi invităm pe toți iubitorii sportului din zonă să vină la meci. Fenerbahce este unul dintre liderii campionatului turcesc de volei, este o echipă foarte puternică ce are în componență jucători de națională, din Turcia, Serbia și Bulgaria, deci e o formație experimentată. O să fie un meci foarte greu, dar interesant.Suntem neînvinși în această competiție și obiectivul nostru nu s-a schimbat, sperăm în continuare să ajungem în finala cupei. O să încercăm să beneficiem de toate oportunitățile care ne apar pentru a ne califica în finală. Avem aceiași 14 jucători cu care am început. În acest moment însă, față de meciurile precedente, echipa este sănătoasă și capabilă să dea un randament de 100%”, a vorbit Andriy Levchenko, antrenorul lui Prometey.

“Suntem într-o formă foarte bună, suntem toți sănătoși, în trecut au mai fost probleme și nu a fost tot lotul valid, dar acum suntem cu toții pregătiți. Cred în echipa noastră, am încredere în forța noastră și sper că vom vedea un meci frumos mâine, atât din partea noastră cât și din cea a adversarului” – Ian Iereshchenko, Prometey Dnipro

Nicio echipă din România nu se află în play-off-ul CEV Cup (m).

Publicat: 09 01. 2024, 19:16