Francesca Piccinini, vedeta lui Bergamo

Cu un palmares impresionant, trăgătorul Francesca Piccinini este una dintre vedetele de la Bergamo care trebuie blocată cu orice preț de voleibalistele Metalului din Galați.

„Cum am jucat împotriva echipelor din Italia, le cunosc pe voleibalistele lui Bergamo. Este una dintre cele mai bune echipe din lume“, confirma o părere știută Ivana Djerisilo, internaționala sârbă de la Metal Galați, luni, în conferința de presă. Iar numai trecerea în revistă a numelor jucătoarelor care compun lotul formației peninsulare dă fiori oricărei echipe adverse. Dintre starurile lui Volley Bergamo, Francesca Piccinini sare în ochi. Atât prin palmares, cât și prin frumusețea ei.

Veterană a grupării din orașul lombard ce numără 115.000 de locuitori, Francesca Piccinini (30 de ani) a făcut senzație în 2004, când a pozat pentru calendarul scos de revista Men’s Health, în ipostaze îndrăznețe, dar toate legate de sport. Pentru a o convinge, publicația i-a oferit 100.000 de euro. O mică parte din venitul său anual, restul fiind asigurat din contractul cu Volley Bergamo și mai ales din cel cu Nike (se spune că ar câștiga peste 500.000 de euro pe an).

Publicat: 10 12. 2008, 08:51
Actualizat: 10 12. 2008, 14:43