Discurs emoționant înainte de meciul ucrainencelor de la Prometey în Liga Campionilor la volei, disputat în România: „Așteptăm oamenii la sală. Suntem puternici, vom trece noi și peste asta!”

Campioana Ucrainei, Prometey Kamyanske, va disputa miercuri, de la ora 18.00, primul meci în organizare proprie din grupa E a Ligii Campionilor la volei feminin, contra polonezelor de la Commercecon, în Sala Sporturilor din Mioveni. Prometey nu poate evolua acasă din cauza stării de război din Ucraina, iar pentru al doilea an la rând a fost nevoită să își desfășoare meciurile din cea mai importantă competiție europeană intercluburi în afara țării. În 2022 a fost Cehia, acum e Mioveni, România, gazdă urmând să îi fie una dintre cele mai noi arene din România, inaugurată în urmă cu doi ani.

„Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne ajută. În aceste momente extrem de grele pentru țara noastră, mulțumim că ne găzduiți și ne susțineți. E greu să ne găsim cuvintele să exprimăm recunoștința pentru ceea ce fac românii pentru noi și cât de mult ne ajută. Este un meci foarte important pentru noi. Pentru al doilea an la rând, evoluăm în grupele Ligii Campionilor. Am pierdut primul meci, dar mâine trebuie că câștigăm. A fost mult mai confortabil să venim în România. Nu puteam călători cu avionul, știți și dvs. ce condiții sunt în Ucraina. Am ajuns la Mioveni cu autocarul. Am găsit niște condiții excepționale. Este o sală de-a dreptul incredibilă. E nouă, e cald, avem tot ce ne trebuie. Din toată inima, vă invităm la meci și vă promitem că vom oferi un volei de calitate. E dificil să nu joci acasă, să nu ai suporterii, e greu să organizezi un meci în altă țară, să le spui oamenilor să țină cu echipa din Ucraina ca și cum ar fi a lor. Dar suntem puternici, vom trece noi și peste asta”, a declarat Maria Aleksandrova, președintele secției de volei a clubului ucrainean.

Aleksandrova a lansat și un mesaj de suflet ucrainenilor care s-au refugiat în județul Argeș după izbucnirea conflictului armat, în februarie 2022. Unii dintre ei lucrează, alții și-au înscris copiii la școli, însă toți așteaptă să se termine războiul și să se întoarcă la casele lor: „Dacă este posibil, așteptăm conaționalii noștri la meciuri. Mulți însă sunt într-o situație dificilă, dar tuturor le lipsește acel «acasă». Unii muncesc, alții poate nu sunt cu gândul la sport. Dar mesajul nostru e clar: hai să ne susținem unii pe alții, să vadă că venim din Ucraina și suntem în viață, suntem bine”, a mai spus președintele secției de volei din Ucraina.

Intrare liberă și surprize pentru copii

Organizatorii au decis ca intrarea spectatorilor să fie gratuită nu doar la meciul de miercuri, ci la toate pe care le va susține Prometey la Mioveni, cel puțin trei, toate în faza grupelor. Pentru miercuri seară, este pregătită o tombolă cu premii pentru toți copiii care vor veni la sală:  „Vor introduce un cartonaș într-o urnă, iar la final vor fi extrași 15 norocoși, care vor câștiga căști sau boxe portabile”.

„Este o grupă grea. Poate că nu e cel mai bun lucru pentru noi că suntem în grupă cu Alba Blaj, campioana României, dar nu se mai poate schimba nimic. Așa au decis sorții. Respectăm toți adversarii, sunt echipe puternic. Cel mai important meci este însă cel care urmează, cel de miercuri. Doar la acest joc ne gândim, încercăm să câștigăm și să ne urmăm visul. Am disputat un singur joc, mai avem cinci”, a spus  Ivan Petkov, antrenor SC Prometey.

„Am jucat la Blaj doi ani, am jucat și Supercupa aici, la Mioveni. Dar cred că le vom învinge! Va fi un meci special pentru mine. Însă până atunci trebuie să fim concentrate și să câștigăm cât mai multe meciuri. Primul, chiar mâine seară”, a mărturisit Bojana Milenkovic.

Meciurile pe care Prometey le va juca la Mioveni în grupele Ligii Campionilor

vs LKS Commercecon Lodz, miercuri, 15 noiembrie, ora 18.00

vs Volero Le Cannet, marți, 9 ianuarie 2024, ora 18.00

vs CSM Alba Blaj, marți, 16 ianuarie 2024, ora 18.00

Publicat: 14 11. 2023, 18:50