Vicecampioană mondială la -57 kg, Corina Căprioriu: „O secundă de neatenție m-a costat titlul mondial”

Sportiva Corina Căprioriu a declarat, joi, pe Aeroportul Henri Coandă, că „o secundă de neatenție” în finala cu japoneza Kaori Matsumoto a costat-o titlul la Campionatele Mondiale de judo de la Astana (Kazahstan). Vicecampioanele mondiale, Corina Căprioriu (-57 kg) și Andreea Chițu (-52 kg) au revenit joi după-amiaza în țără.

 „Japoneza (n.r. – Kaori Matsumoto) e o sportivă foarte incomodă. Nu este foarte tehnică sau tactică, face o singură chestie și o face destul de bine. Privirea ei nu mă sperie, chiar sunt obișnuită, are privirea asta la fiecare competiție. Am greșit în finală când am ridicat piciorul, deși știam că face acel procedeu. De fiecare dată a încercat să mă arunce, chiar și în finală la Jocurile Olimpice a încercat și nu a reușit. Se pare însă că aici o secundă de neatenție m-a costat. Sper să vină revanșa la Rio (n.r. – JO de la Rio 2016). Mă voi antrena cu gândul de a o învinge. Sper să ne reîntâlnim”, a spus vicecampioana mondială la întoarcerea la București.

Corina Căprioriu s-a arătat foarte bucuroasă de revenirea pe podiumul mondial după patru ani. „Nu se compară nimic cu podiumul mondial. Pentru mine este a doua oară când urc pe acest podium. Mă bucur că acest Campionat Mondial s-a încheiat cu bine pentru că mi-am propus înainte de a pleca să câștig o medalie cât mai valoroasă și mi-a ieșit”, a explicat sportiva în vârstă de 29 de ani.

Corina Căprioriu a obținut medalia de argint la categoria 57 de kilograme, la Campionatul Mondial de judo de la Astana (Kazahstan), după ce a fost învinsă în finală de japoneza Kaori Matsumoto.

În semifinale, Căprioriu a învins-o pe sportiva canadiană Catherine Beauchemin-Pinard. Anterior, ea a trecut în turul doi de Concepcion Bellorin (Spania), iar în optimi de Manon Durbach (Luxemburg). În sferturi, Căprioriu a învins-o prin ippon pe sportiva ungară Hedvig Karakas.

 

MEDIAFAX

Publicat: 27 08. 2015, 17:01
Actualizat: 27 08. 2015, 17:02