Veste bună pentru șahiștii din România! Patru turnee speciale vor fi organizate în 2018 cu ocazia Centenarului Unirii

Federația Română de Șah va organiza anul viitor o serie de evenimente dedicate Centenarului Unirii, care se vor desfășura la București, Arad, Iași și Alba Iulia.

Concursurile de șah prin care federația de specialitate a ales să marcheze Centenarul Unirii vor fi organizate într-un circuit care se va încheia cu o Superfinală la Alba Iulia, în perioada 20-21 noiembrie, imediat după Openul Internațional al României (12-19 noiembrie). Tot pentru a aniversa 100 de ani de la Marea Unire, au fost elaborate planurile unui concurs inedit de dezlegări în care participanții vor avea de rezolvat 100 de probleme în 100 de minute.

”Vom organiza patru turnee speciale, pentru a marca acest centenar. Ideea a fost lansată în cadrul Adunării Generale a Federației de șah de către Marius Ceteraș, de la Alba Iulia. Vor veni, în afara sportivilor români, șahiști din diaspora. Am avut întâlniri cu oamenii din Cernăuți, cu cei de la Chișinău, este o veche colaborare. Vor mai veni jucători din Bulgaria, Serbia și Ungaria”, a declarat Sorin Iacoban, șeful FR de șah, pentru Agerpres.

Publicat: 14 12. 2017, 10:32
Actualizat: 14 12. 2017, 10:39