„V-a adus snookerul în case. El nu mai e, dar vocea o auziți”. Bogdan Savin scrie despre Marius Ancuța

Marius. Marius Ancuța. Mario, pentru prieteni. Vocea Eurosport pentru orice iubitor al snookerului, sportul ăla despre care unii spun că îi adoarme cel mai bine și care pe mine, recunosc, mă ținea nopțile treaz. Mă strigau cei din casă. Să dau sonorul mai încet, să vin să mă culc, să…

Dar nu aveam cum. Eram fascinat. Aflam cât cântarește masa de joc, cine a făcut postavul, ce naționalitate are arbitrul sau ce orice altceva mai doream. Eram alimentați și de doamna profesoară Cristescu, cea care le umplea inbox-ul comentatorilor cu tot felul de detalii interesante. Și, niciodată, dar niciodată, Marius nu a uitat să-i mulțumească, în direct.

Sincer, sunt un fan. Știu, v-ați prins din primele rânduri. Dar, meciurile, of, nu vor mai avea același farmec, intensitate și găsiți voi ce alte epitete vreți. Cel care făcea să duduie cabina de comentariu nu mai e. Joacă acum cu Paul Hunter, Beckham al snookerului. Ambii arată, acolo sus, cui o fi, cum trebuie să dea cu efect, să găsească traiectoria perfectă, să lovească cu manta pentru a ținti bila obiect, să facă un break câștigător.

Marius a murit. E adevărul sfâșietor. Avea aproape 51 de ani, urma să-i împlinească peste puțin timp, la 1 august. A lăsat în urmă o fetiță și mulți fani ai snookerului înmărmuriți. De acum nu se va mai auzi: „Marius Ancuța și Daniel Bontea vă spun la revedere! Până data viitoare, rămâneți cu bine dragi prieteni ai snookerului!” Pentru că așa era. Simțeam că suntem prieteni. Și chiar ne-am cunoscut, asta prin natura meseriei. Și pe el și pe Daniel Bontea, Sandi, așa cum e cunoscut.

Era în iarna trecută. Eram mai mulți. Ne-am pus la masa de joc, am primit sfaturi, am și dat în bile cu un tac de sute de lire sterline, adus din Anglia, oferit de ei unor profani să arate ce pot. Nici nu contează scorul, nici meciul, ne-am simțit excelent. Încă o confidență: am servit și câteva beri. Așa e între prieteni. A rămas că ne vedem data viitoare! Nu a mai fost alta. A, cu Daniel Bontea m-am întâlnit peste câteva luni într-un supermarket. Eram la coadă, la casa de marcat. El în spatele meu. Îl salut. Îmi răspunde. Și începem discuția despre snooker, normal. Mă uit peste umărului lui, coada se mărise. Cu promisiunea că vom continua data viitoare fiecare am plecat purtându-ne șacoșele în mâini și fiecare gândurile.

De acum, Sandi, doar tu ai legătura! Dar Marius te va auzi oricum mereu.