Una dintre cele mai vechi echipe din voleiul românesc, exclusă din campionat. Consiliul Director nu a avut milă

Conform unor informații de ultim moment, Consiliul Director al Federației Române de Volei a decis marți excluderea echipei feminine de volei Penicilina Iași din Divizia A1, din cauza neprezentării de la meciul de Cupa României cu Belor Galați, programat săptămâna trecută. Decizia nu a fost încă anunțată oficial, dar surse din federație anunță că totul este bătut în cuie. 

Penicilina Iași a făcut pe 18 octombrie deplasarea la Galați, s-a cazat la hotel, dar a părăsit a doua zi orașul fără nicio explicație. Motivul: nu s-ar fi reușit finalizarea actelor de transfer pentru toate jucătoarele.

Conform regulamentului, orice neprezentare duce automat la excluderea din campionat și ridicarea dreptului de participare pe timp de doi ani în competițiile organizate de FR de Volei.

Penicilina Iași, una dintre cele mai vechi echipe din voleiul feminin românesc (a fost înființată în 1961), a cerut ajutor de le celelalte echipe din Divizia A1, care au fost rugate să se exprime în scris în favoarea menținerii echipei ieșene pe prima scenă, însă Consiliul Director a aplicat la sânge regulamentul.

Penicilina Iași are în palmares două titluri naționale, câștigate în 1970 și 1971. La finele acestei săptămâni, echipa ieșeană ar fi trebuit să joace pe teren propriu cu Dinamo.

Prin această excludere, Divizia A1 la volei feminin va ajunge la un minim istoric, cu numai nouă echipe la start. Înaintea începerii sezonului, alte două formații s-au retras din campionat. Astfel, la fiecare etapă vor fi programate patru meciuri, iar o formație va sta.

 

Publicat: 23 10. 2018, 13:20
Actualizat: 23 10. 2018, 13:45