Un mare handbalist al României a decedat la doar 60 de ani! A făcut parte din echipa națională, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Los Angeles

Federația Română de handbal a anunțat decesul unui jucător legendar al țării noastre, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984.

Primul INTERVIU cu Cristian Gațu după ce a trecut peste o intervenție chirurgicală pe creier. Radiografia dură a fostului președinte al Federației Române de Handbal: „Acestea sunt doar Centre de stors bani!”

Gheorghe Dogărescu a început handbalul la CSS Galaţi

Gheorghe Dogărescu a încetat din viață miercuri la doar 60 de ani, iar fostul său club, Dinamo București, a trimis și acesta un mesaj de condoleanțe: ”Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a fostului mare handbalist Gheorghe Dogărescu, decedat noaptea trecută la numai 60 de ani”, a transmis printr-un comunicat de presă clubul în alb și roșu.

”Drum lin şi partide frumoase în Ceruri, alături de toate valorile plecate, stimate domn!”, a fost și mesajul venit din partea FRH.

Născut pe 15 mai 1960, în Viziru, Gheorghe Dogărescu şi-a început cariera la CSS Galaţi, unde a practicat handbalul până la vârsta de 19 ani. În 1979 el s-a transferat la Dinamo Bucureşti, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei, menţionează FRH.

În tricoul lui Dinamo, Gheorghe Dogărescu a jucat în 1983 finala Cupei Cupelor, pierdută în faţa sovieticilor de la SKA Minsk. Anul următor, el a ajutat echipa naţională să încheie pe locul 3 la Olimpiada de la Los Angeles.

În 1985 și 1987, a făcut parte din reprezentativa României care cucerit medalia de aur la Jocurile Mondiale Universitare. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului și i-a fost conferit Ordinul național „Meritul Sportiv” clasa a II-a.

Sursa foto: Facebook / Dinamo Handbal

Publicat: 20 08. 2020, 06:56
Actualizat: 20 08. 2020, 08:42