Un fotbalist se revoltă: joacă în Super Bowl, dar plătește 1.800 dolari pe bilet pentru un bebeluș

Britton Colquitt (30 ani), legitimat de Denver Broncos, a vorbit despre o situație frustrantă: trebuie să plătească 1.800 de dolari pentru ca fetița sa, născută în urmă cu o săptămână, să poată fi prezentă alături de restul familiei, la Super Bowl, meciul de titlu în fotbalul american, anunță NESN.

Carolina Panthers și Denver Broncos se vor înfrunta, pe 7 februarie, pe Levi’s Stadium, Santa Clara, California, în ediția cu numărul 50 al Super Bowl. Britton Colquitt, fotbalist la Broncos, s-a revoltat după ce a aflat că și fetița sa, în vârstă de o săptămână, are nevoie de bilet la meci.

„Este nebunie curată. Ea nu își va aminti niciodată acest meci, dar eu trebuie să plătesc 1.800 de dolari. Nu scot banii din buzunar, dar, practic, pentru că am rezervat biletele la care am dreptul, renunț la toți banii pentru acest meci. Sigur, cele mai importante lucruri sunt medalia, amintirile de neuitat și faptul că numele tău va rămâne în cărțile de istorie. Dar, imaginați-vă că vom câștiga, iar soția mea și ceilalți doi copii ai noștri vor fi alături de mine la poza de final. Cum i-aș putea explica mai târziu fiicei mele de ce nu apare și ea în fotografie?„, a declarat Colquitt, potrivit NESN. Jucătorul a explicat totodată faptul că soția sa o alăptează pe micuță și, fizic, nu o poate lăsa acasă, iar pe de altă parte, nu ar rata sub nicio formă finala în care el evoluează.

Mediafax

Publicat: 03 02. 2016, 20:00
Actualizat: 03 02. 2016, 20:01