Turul Ciclist al României 2021, gata de start! Cine participă și unde se va putea urmări prestigioasa competiție

La final de august 2021 se dă startul uneia dintre cele mai importante competiții sportive de ciclism din țara noastră: Turul României.

Anul acesta se aliniază la start 16 echipe din zece țări: Italia, SUA, Germania, Polonia, Kazakhstan, Republica Cehă, Serbia, Kuwait, Slovacia și România, printre care se numără o echipă procontinentală, 12 continentale și 3 naționale.

Evenimentul începe pe data de 30 august la Timișoara, cu prezentarea echipelor, și se termină în data de 5 septembrie la București.

Turul Ciclist al României 2021, gata de start! Cine participă și unde se va putea urmări prestigioasa competiție

Traseul din acest an numără peste 800 de km și trece prin orașe precum Lugoj, Hunedoara, Deva, Orăștie, Sebeș, Sibiu, Agnita, Făgăraș, Râșnov, Brașov, Ploiești.

Organizatorul competiției, Federația Română de Ciclism, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului și al Auchan Retail România, sunt bucuroși să ofere iubitorilor ciclismului un eveniment la standardele Uniunii Cicliste Internaționale și așteaptă pe traseul Turului, în punctele de start și de finiș, cât mai mulți suporteri care să-i încurajeze pe cicliști, cu respectarea măsurilor de securitate sanitare specifice acestei perioade.

Cine participă la competiția Turul Ciclist al României?

De asemenea, cicliștii amatori sunt așteptați și la cursele adiacente dedicate acestora: 3 curse de copii organizate la Timișoara, Deva și București și renumita competiție King of the Mountain care va avea loc la Păltiniș.

În Turul Ciclist al României fiecare echipă este formată din șapte cicliști. Până în prezent și-au confirmat participarea următoarele echipe:

• ANDRONI GIOCATTOLI SIDERMEC – UCI ProTeam – ANS – ITALIA
• WILDLIFE GENERATION PRO CYCLING – UCI Continental Team – USA
• MALOJA PUSHBIKERS – UCI Continental Team – GERMANIA
• GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE – UCI Continental Team – ROMÂNIA
• VOSTER ATS TEAM – UCI Continental Team – POLONIA
• HRE MAZOWSZE SERCE POLSKI – UCI Continental Team – POLONIA
• BIKE AID – UCI Continental Team – GERMANIA
• VINO-ASTANA MOTORS – UCI Continental Team – KAZAKHSTAN
• WORK SERVICE – MARCHIOL – DYNATEK – UCI Continental Team – ITALIA
• TUFO – PARDUS PROSTEJOV – UCI Continental Team – REPUBLICA CEHĂ
• D’AMICO – UM TOOLS – UCI Continental Team – ITALIA
• CYCLING ACADEMY TRENCIN – UCI Continental Team – SLOVACIA
• KUWAIT PROCYCLING TEAM – UCI Continental Team – KUWAIT
• POLISH NATIONAL TEAM – Națională – POLONIA
• SERBIA NATIONAL TEAM – Națională – SERBIA
• ROMANIA NATIONAL TEAM – Națională – ROMÂNIA

Turul României 2021 va fi transmis în direct pe canalul Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Turul României și Auchan.

De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1 și Digi Sport.

Istoria Turului României la ciclism. Când a început?

Turul României a fost lansat în 1934 de publicația „Sportul Zilnic”, în colaborare cu Federația Română de Ciclism. România a devenit, astfel, a șasea țară din lume care organiza un Tur Ciclist Național pentru amatori, după Belgia (1906), Olanda (1909), Bulgaria (1924), Ungaria (1925) și Polonia (1928).

Însă după trei ediții evenimentul a fost pus pe pauză, iar asta s-a repetat de mai multe ori în istoria competiției, care astfel, a ajuns de-abia la ediția cu numărul 54.

Cei mai prolifici câștigători ai tricoului galben de lider în clasamentul general în Turul Ciclist al României sunt doi cicliști români, Constantin Dumitrescu (a câștigat competiția trei ediții consecutiv, în 1954, 1955, 1956) și Mircea Romașcanu (1974, 1983, 1985). Eduard-Michael Grosu, care a câștigat anul trecut competiția, va fi și anul acesta prezent la start pentru a-și apăra tricoul.

Publicat: 26 08. 2021, 08:45