Turneul preolimpic de box de la Londra a scos la iveală două cazuri de Covid-19. La competiție au participat și 9 sportivi români

Preşedintele Federaţiei Turce de Box, Eyup Gozgec, a declarat că doi sportivi şi antrenorul lor s-au infectat cu coronavirus la turneul preolimpic de box de la Londra, ei fiind testaţi pozitiv după ce au revenit în Turcia, săptămâna trecută, relatează The Guardian.

Scrisoare către CIO din partea delegației turce

„Atunci când toată lumea lua măsuri extreme pentru a face faţă pandemiei, sunt surprins că grupul de lucru al CIO şi guvernul britanic au permis ca turneul să înceapă, deşi mulţi dintre noi eram îngrijoraţi şi aproape toate celelalte sporturi erau suspendate. A fost o dovadă de iresponsabilitate. Drept urmare, din nefericire trei din echipa noastră au fost testaţi pozitiv”, a afirmat Gozgec.

El a precizat că va trimite la CIO o scrisoare pentru a se plânge de situaţie, menţionând că nu au existat suficiente măsuri de precauţie din punct de vedere medical la locul e desfăşurare a competiţiei şi la hotel.

Cosmin Gârleanu, singurul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice, va intra în carantină: „De mic eram rău, iar tata m-a trimis la box să scap de atâta energie” EXCLUSIV

“Din nefericire, doi dintre sportivii noştri şi antrenorul Turciei au fost testaţi pozitiv cu Covid-19 după ce au revenit în Turcia. Ei sunt trataţi acum şi din fericire sunt în stare bună. Este un rezultat dezastruos al iresponsabilităţii grupului de lucru al CIO”, a adăugat oficialul turc, conform News.ro.

Rudel Obreja, atac asupra lui Vasile Câtea: „I-am dat niște pumni, de și-a pierdut trei dinți prin sală, i-a căutat vreun sfert de oră” | INTERVIU

La turneul de la Londra au participat aproximativ 350 de boxeri din 40 de ţări. Printre concurenţi s-au numărat şi câţiva români, iar dintre ei Cosmin Gîrleanu a obţinut calificarea la JO. Competiţia a fost suspendată după trei zile. La revenirea în țară toți pugiliștii români au intrat în carantină timp de 14 zile.

Publicat: 26 03. 2020, 06:34
Actualizat: 26 03. 2020, 08:43