TIMP LIBER | Culoare, acțiune și entuziasm la Romanian Pinball Open. 60 de participanți din 7 țări au concurat la București

Așa cum ProSport a anunțat în urmă cu o lună, între 1 și 3 decembrie s-a desfășurat la București cea de-a 4-a ediție a Romanian Pinball Open, găzduită de Sports Bar Mercury. A fost cel din urmă turneu, din punct de vedere calendaristic, din programul pe 2017 al federației internaționale IFPA, sub a cărei egidă a avut loc această întrecere. Au fost prezenți aproximativ 60 de participanți din șapte țări, Italia, Polonia, Anglia, Spania, Belgia, Olanda și evident România. Dintre numele cele mai sonore îi menționăm pe Rich Mallett (Anglia, numărul 1 în țara sa) și Roberto Pedroni (Italia).

Culoare, acțiune, forfoteală, bunădispoziție și entuziasm sunt câțiva din principalii termeni care au caracterizat turneul. El a cuprins trei competiții diferite.

În primele două zile s-au disputat calificările și finala competiției principale, cea aducătoare de puncte WPPR. După mai multe runde de calificări, s-au cernut cei 8 finaliști: 4 italieni, 2 români, câte un englez și un polonez. În runda finală s-au desprins patru, ordinea ierarhiei la epilog fiind următoarea: 1. Berndt Ion Teodorescu (România), 2. Daniel Nowak (Polonia), 3. Rich Mallett (Anglia), 4. Milan Caranovic (România). Foarte interesant a fost faptul că Teodorescu inițial a fost eliminat în grupa calificărilor, însă conform regulamentuluia putut intra în grupa perdanților, alcătuită din 30 de concurenți, un fel de recalificări, din care doar la doi li se permitea accesul în finală. Așadar traseul lui către finală a fost mult mai greu, așa că victoria sacu atât mai meritorie. În aceeași situație s-a aflat și englezul Mallett, situat la final pe a treia treaptă a podiumului.

Au mai fost organizate alte două competiții, ca bonus pentru puncte în clasamentul mondial WPPR, nu și în cel european. Mai întâi cea pe aparate mai vechi de anii 90, desfășurându-se tot pe parcursul primelor două zile. Învingător a fost italianul Daniele Baldan, urmat în ordine de Jakub CiepliÅ„ski (Polonia) și Rich Mallett (Anglia). În fine cea din urmă, disputată în ultima zi, a fost cea de pingolf, unde trebuia atins un anumit scor din cât mai puține bile. Primul s-a clasat polonezul Daniel Nowak, fiind urmat în ordine de Daniele Baldan și Roberto Pedroni (ambii Italia).

Acest sport neconvențional, mai peste tot în lume, cu excepția SUA, se află încă la stadiul de pionierat, așa că asemenea organizări sunt lăudabile, nefiind deloc ceva simplu. Ne-o confirmă entuziastul Ovidiu Cacina, directorul IFPA pe România, cel care s-a ocupat în totalitate de organizarea acestui turneu, ca și de precedentele trei: „Nu este deloc ușor, fiind necesar să mă ocup de toate detaliile, de la cazarea și transportul concurenților, până la deplasarea și punerea în funcțiune a celor peste 30 de aparate la locația respectivă. Dar satisfacția a fost mare când i-am văzut pe toți mulțumiți, spunându-mi la final că vor reveni și la anul.

Concursul de la București este bun mai ales pentru cei care vor să-și mai rotunjească punctele și să intre în primii 32 din ierarhia europeană, căci aceștia vor disputa la final un turneu al campionilor. Concursul nostru mai este apreciat și că fiind unul mai mic, nu are un caracter impersonal, așa încât concurenții pot corelaționa între ei.

Epilogul concursului principal a fost surprinzător, mai ales că învingătorul a revenit din grupele de perdanți. Asta chiar dacă Berni este cel mai bun jucător din România la acest moment. El va lua foarte multe puncte. O altă surpriză a fost că niciun italian, cu toate că toți au pătruns între primii 8, n-a ajuns în faza finală. Italienii fiind jucători de top. Îmi doresc să fiu sănătos și să mai pot organiza și pe viitor”.

Publicat: 05 12. 2017, 15:02
Actualizat: 05 12. 2017, 16:06