WTA, gest neașteptat față de Simona Halep înaintea procesului de dopaj! Detaliul care ar putea însemna enorm pentru moralul româncei | VIDEO

Simona Halep of Romania in action during the first round of the 2022 Australian Open Grand Slam tennis tournament Australian Open, Day One, Tennis, Melbourne Park, Melbourne, Australia - 18 Jan 2022,Image: 653969983, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Asociația Tenisului Feminin (WTA) face un prim gest furmos pentru Simona Halep, ocupanta locului 10 mondial, după izbucnirea scandalului de dopaj.

Simona Halep a fost nominalizată de WTA pentru „Lovitura anului 2022″, astfel că sportiva noastră ar putea câștiga un premiu onorific, dar foarte important pentru fanii ei.

Halep se pregătește pentru procesul cu Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), iar gestul forului care guvernează tenisul feminin ar putea conta enorm pe româncă din punct de vedere moral.

WTA, gest neașteptat față de Simona Halep înaintea procesului de dopaj! Detaliul care ar putea însemna enorm pentru moralul româncei

După ce WTA nu a nominalizat-o pe Simona Halep pentru tradiționalele „Premii WTA”, care vor fi acordate pe baza voturilor ziariştilor de tenis din întreaga lume, reprezentanții forului mondial au luat o decizie neașteptată. Deși românca ispășește o suspendare provizorie pentru dopaj, ea a fost inclusă într-o altă anchetă, în care votează fanii: „Lovitura anului 2022″.

Simona Halep a fost inclusă la această categorie grație unui punct fabulos reușit în meciul cu Ons Jabeur, din sferturile turneului de la Dubai. Românca și-a adjudecat schimbul de mingi în urma unor lovituri din altă lume: smash de rever, urmat de un passing superb în diagonală.

Cum o pot ajuta fanii pe Simona Halep să câștige premiul pentru „Lovitura anului”

Pentru premiul „Lovitura anului”, Simona Halep se luptă cu Ons Jabeur (Tunisia), Iga Swiatek (Polonia), Petra Kvitova (Cehia), Angelique Kerber (Germania), Sara Sorribes Tormo (Spania) și Magda Linette (Polonia).

Fanii Simonei Halep o pot ajuta pe româncă să câștige acest premiu onorific, în pofida suspendării pentru dopaj, scriind litera C în secțiunea de comentarii a postării WTA de pe Instagram. Simona Halep a triumfat în sezonul 2022 la turneul WTA 1000 de la Toronto, a ajuns în semifinale la Wimbledon și, poate cel mai important, a încheiat sezonul pe locul 10 mondial, după ce a început anul pe poziția 20 în lume!

Publicat: 08 12. 2022, 17:55