Wozniacki s-a calificat în semifinale la Beijing și a făcut anunțul care sperie adversarele: „Sunt fericită, îmi revin”. Simona resimte presiunea în clasament: s-ar putea întâmpla după trei luni de liniște

Caroline Wozniacki (28 de ani, 2 WTA) s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Beijing după o victorie clară, 6-2, 6-2 cu Katerina Siniakova (Cehia), iar finalul meciului a găsit-o pe urmăritoarea Simonei Halep cu zâmbetul pe buze.

Chinuită de o problemă la genunchiul drept, daneza a obținut ultima performanță notabilă în iunie, când câștiga pe iarba de la Eastbourne, dar a lupt șirul rezultatelor proaste în capitala Chinei, unde nu a pierdut niciun set și se pregătește pentru semifinala cu Qiang Wang. Patru victorii clare au fost de ajuns pentru ca nordica să-și recapete încredera și să-și anunțe revenirea: „În sfârșit mă simt ceva mai bine. Simt că-mi revin! Sunt foarte fericită pentru că am jucat un tenis bun săptămâna aceasta. Cred că am jucat foarte bine, probabil a fost cel mai bun meci al meu la acest turneu. Joc bine în acest final de sezon, iar asta mă face să fiu fericită”, a declarat Wozniacki, la conferința de presă pe care a susținut-o după meciul care i-a adus calificarea în careul de ași de la Beijing.

Poate reduce diferența față de Simona la mai puțin de 1.000 de puncte

Eliminată în turul al treilea anul trecut, Caro iese pe plus de pe urma experienței la turneul de la Beijing, iar asta se traduce, printre altele, în micșorarea distanței care o desparte de Simona în clasamentul WTA. Pentru că a fost eliminată în primul tur, constănțeanca a pierdut 640 de puncte și a rămas cu un total de 7.421, iar calificarea în semifinale o duce pe Caro la 5.880 de puncte. Dacă o va învinge pe Wang și, la finalul săptămânii, va ridica trofeul deasupra capului, Wozniacki va ajunge la 6.490 de puncte, cu doar 931 de puncte sub Simona Halep.

Astfel, dacă Wozniacki va câștiga la Beijing, Simona va simți pentru prima dată în ultimele luni un pericol real pentru pierderea primului loc mondial. De când Halep s-a impus la Roland Garros, avansul ei nu a scăzut niciodată sub 1.000 de puncte. Ultima dată, Simona avea mai puțin de 1.000 de puncte avans pe 6 iulie 2018.

Publicat: 05 10. 2018, 19:48
Actualizat: 05 10. 2018, 19:54