Premierul Florin Cîțu promite mai multe turnee de tenis în România, după ce a mers la Winners Open 2021: „Ar trebui să avem în toată țara!” VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Prim-ministrul Florin Cîțu a mers la Winners Open 2021, singurul turneu WTA din România, pentru a urmări meciul dintre Mihaela Buzărnescu și Mayar Sherif, pierdut de reprezentanta noastră cu scorul de 6-7(1), 4-6! Șeful guvernului a declarat că își dorește mai multe turnee de tenis în România.

Florin Cîțu a avut o apariție surpriză, sâmbătă, la turneul WTA 250 de la Cluj! Acesta a asistat la meciul Mihaelei Buzărnescu din semifinale, pe care bucureșteanca l-a pierdut dramatic.

Nu a fost singurul eveniment la care premierul a participat în acest weekend, el mergând și la festivalul de muzică Electric Castle, organizat tot la Cluj.

Premierul Florin Cîțu a mers la Winners Open 2021: „Ar trebui să avem turnee de tenis nu doar la Cluj, ci în toată țara!”

Prim-ministrul României, Florin Cîțu, s-a aflat pe centralul de la Winners Open 2021 și a declarat că își dorește ca România să găzduiască mai multe competiții de tenis: „Ar trebui să avem turnee de tenis nu doar la Cluj, ci în toată țara! Cât mai multe turnee. Vom vedea cum vom face asta. Înainte urmăream mai mult tenis, voi încerca să o fac și pe viitor. Suntem aici să o susținem pe Mihaela Buzărnescu. La Electric Castle a fost foarte frumos, o organizare foarte bună”, a spus Florin Cîțu.

Numeroase personalități au venit, sâmbătă, la Winners Open 2021, pentru a asista pe viu la semifinalele turneului dotat cu premii în valoare totală de 235.238 de dolari – Mihaela Buzărnescu (România, 170 WTA) vs Mayar Sherif (Egipt, 119 WTA), scor 6-7(1), 4-6, și Andrea Petkovic (Germania, 91 WTA) vs Aleksandra Krunic (Serbia, 268 WTA), scor 6-4, 6-2. În afară de Florin Cîțu, în tribunele de la Winners Sports Center și-au făcut apariția Ana Maria Popescu – vicecampioană olimpică la spadă, fostul internațional Ciprian Marica, primarul Clujului Emil Boc, fostul baschetbalist Virgil Stănescu, fostul mare boxer Mihai Leu sau primul lider ATP, Ilie Năstase.

Publicat: 07 08. 2021, 22:41