Wimbledon 2019 | Naomi Osaka nu suportă presiunea. VIDEO | Fostul lider mondial a întrerupt conferința de presă după eliminarea din primul tur: „Pot pleca? Îmi vine să plâng”

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 1 poze

Naomi Osaka (2 WTA) a fost eliminată încă din primul tur la Wimbledon, luni, de către Yulia Putintseva (39 WTA), scor 6-7 (4), 2-6, iar nipona, fost lider mondial, nu și-a putut stăpâni emoțiile la conferința organizată după partida de la All England Club.

Osaka a apărut foarte dezamăgită în fața jurnaliștilor, iar la scurt timp de la începerea conferinței de presă, tenismena a fost întrebată cât de dificil este de gestionat faima obținută recent. Acesta a fost momentul când a doua jucătoare a lumii s-a întors către moderator și l-a întrebat: „Pot pleca? Simt că sunt pe cale să plâng”.

Înainte de a părăsi sala, jucătoarea de 21 de ani a fost întrebată cum își va reveni după acest moment dificil, însă nu a oferit un răspuns concret: „Nu știu. Nu am nici eu răspunsuri la întrebările pe care mi le puneți. Ideea mea era să mă simt bine pe terenul de tenis, să învăț să mă distrez pentru a lua presiunea de pe mine. Sper să reușesc asta”, a spus Osaka, cea care pare că resimte din plin presiunea la care e supusă. 

Nu a fost primul moment în care Osaka a părut că nu și-a mai putut controla emoțiile. O declarație asemănătoare a furnizat și în urma eliminării de la Madrid, în sferturi: „În acest meci totul a fost o dramă, o dramă atât de mare în capul meu! Nu știu ce s-a întâmplat cu mine. În ultimele săptămâni a fost o diferență enormă față de locul 2, dar acum nu știu ce să mai zic… Eu cel mai bine joc când sunt calmă, iar acum nu am fost deloc calmă. Am spus că nu mă interesează atât de mult poziția în clasament, dar aș fi fericită să fiu cap de serie numărul 1 la Roland Garros”, declara nipona în mai. 

Yulia Putintseva a ajuns la trei victorii în fața lui Naomi Osaka din toat atâtea meciuri directe. Jucătoarea din Kazakhstan se mai impusese cu mai puțin de două săptămâni în urmă, la Birmingham, dar și la Hobart, în 2018.

Naomi Osaka a fost revelația ultimului an din tenismul feminin. Jucătoarea din Japonia a câștigat două turnee de la Mare Șlem, la US Open și Australian Open, și a urcat pe primul loc în ierarhia mondială la finalul lunii ianuarie. Despărțirea misterioasă de antrenorul Sascha Bajin, din luna februarie, pare că a afectat-o foarte mult pe niponă, care nu a mai avut rezultate deosebite de la momentul respectiv.

 

Publicat: 02 07. 2019, 09:10
Actualizat: 02 07. 2019, 16:44