Elina Svitolina și-a adus aminte de Simona Halep după semifinala pierdută la Wimbledon! Cuvinte neașteptate ale ucrainencei la adresa româncei: „Incredibilă!”

În pofida faptului că nu mai joacă tenis de nouă luni, din cauza suspendării pentru dopaj, numele Simonei Halep (54 WTA) continuă să fie pe buzele rivalelor din circuitul WTA.

Elina Svitolina (Ucraina, 76 WTA) a pierdut și a doua semifinală pe care a disputat-o la Wimbledon, după 3-6, 3-6 cu Marketa Vondrousova (Cehia, 42 WTA), iar ucraineanca a trăit un deja-vu. În urmă cu patru ani, ucraineanca a fost oprită de Simona Halep în drumul către finala de la All England Club, scor 6-1, 6-3. Halep a făcut atunci turneul carierei, adjudecându-și finala contra Serenei Williams cu 6-2, 6-2.

Elina Svitolina și-a adus aminte de Simona Halep după semifinala pierdută la Wimbledon! Cuvinte neașteptate ale ucrainencei la adresa româncei: „Incredibilă!”

Elina Svitolina rămâne fără finală de Grand Slam în palmares, iar după eșecul suferit în semifinale la Wimbledon 2023 și-a amintit de rivala din România, Simona Halep: Ambele jucătoare, atât Simona (n.r. – în 2019), cât și Marketa, astăzi, au jucat extraordinar. Ambele au fost incredibile. Eu am făcut un mic pas doar, asta m-a costat”, a declarat Elina la conferința de presă.

Înfrângerea cu Marketa Vondrousova a afectat-o serios pe Elina Svitolina, care în faza precedentă reușise o victorie entuziasmantă contra favoritei principale Iga Swiatek: Am încercat să fiu foarte concentrată, chiar și după victoria cu Iga. Am nevoie de multe zile pentru a mă deconecta de tot și a mă gândi la ce a mers bine și ce a mers prost”, a spus Svitolina.

Întrebată ce părere are despre faptul că Prințesa de Wales, Kate Middleton, i-ar putea înmâna trofeul bielorusei Aryna Sabalenka, Elina Svitolina a răspuns: Nu sunt într-o stare de spirit bună. Nu voi fi aici, deci nu știu ce să spun, sunt supărată că nu pot juca finala să-i iau acel trofeu”.

Marketa Vondrousova, calificare în a doua finală de Grand Slam a carierei după ce a trecut de Elina Svitolina

De partea cealaltă, Marketa Vondrousova trăiește un vis la Wimbledon după ce a eliminat-o pe Elina Svitolina. Cehoaica a fost accidentată anul trecut, dar s-a întors mai puternică, calificându-se în a doua finală de Grand Slam a carierei, după cea de la Roland Garros 2019:

„Nu am jucat 6 luni anul trecut. Nu știi niciodată dacă poți reveni la nivelul din trecut. Sunt atât de recunoscătore că mă aflu aici, că sunt sănătoasă și că joc din nou tenis.

Anul trecut am venit la Wimbledon doar pentru a o urmări pe cea mai bună prietenă jucând în calificări. Sunt foarte recunoscătore!”, a declarat Marketa Vondrousova, care se va duela în finală cu câștigătoarea partidei Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA) – Ons Jabeur (Tunisia, 6 WTA).

Publicat: 13 07. 2023, 19:33