Visul unei dimineți de toamnă

Tenisul feminin românesc nu mai e în alb și negru. E colorat în tonuri și nuanțe de câteva puștoaice care n-au bătut pasul pe loc, una dintre acestea fiind Monica Niculescu. ProSport îți povestește drumul și sacrificiile fetei care s-a cățărat la 21 de ani pe 47 în WTA.
Primul lucru asimilat: „aruncarea mingii cu mâna peste fileu”. Dar până a ajunge pe un teren de tenis, din cadrul CSȘ 3 Steaua București, Monica s-a deplasat parcă „legată la ochi”, plimbarea de-atunci constituind punctul de plecare în carieră.
„Tati, vreau și eu să mă joc!“
„Primii pași i-am făcut într-o dimineață de toamnă, când tatăl meu ne-a luat de mânuță pe mine și pe sora mea, Gabriela. Cred că aveam vreo cinci ani, iar sora, șase, tata spunându-ne că ieșim puțin să ne plimbăm. Mare ne-a fost mirarea când ne-am oprit lângă niște terenuri de tenis la un club din cartierul în care locuiam. Îmi amintesc că am fost foarte încântată când am văzut copiii jucându-se cu mingea și racheta. Aproape simultan cu sora mea i-am spus tatălui meu: «Tati, vreau și eu să mă joc». Din acel moment am început să mergem la acel club regulat”, își începe Monica regresiunea în timp. Ulterior, părintele i-a dezvăluit că scopul promenadei fusese atins, iar cea care în prezent e a doua jucătoare a României a prins rapid firul ghemului, deșirându-l apoi din plăcere.
„Gabriela mă bătea mai mereu!“
„Când eram mici, sora mea, Gabriela, mă bătea mai mereu, dar acum, în ultimii ani, cred că am egalat. Pur și simplu îmi place să joc, asta îmi este motivația. Fiecare partidă e dificilă în felul ei și în asta constă frumusețea tenisului. Visul meu de copil a fost să devin o mare jucătoare și, pe măsură ce obțineam succese, aveam senzația că încep o carieră”. Au mai trecut însă multe anotimpuri până la conștientizarea amănuntului că e jucătoare profesionistă, iar statutul actual l-a atins printr-un șir lung de sacrificii.
Ani la rând fără vacanță
„Sunt o luptătoare cu simțul umorului, dar viața de sportiv presupune sacrificii. Stai foarte mult departe de cei dragi, ani la rând fără vacanțe, restricții în alimentație, schimbări de fus orar, dormit prin aeroporturi, antrenamente istovitoare”. Acum, toate aceste sacrificii sunt percepute mai ușor, pentru că Monica are un vis dublu: să ajungă în 2009 printre primele 30 de jucătoare și să câștige un Grand Slam în viitorul mai îndepărtat.

Publicat: 21 11. 2008, 10:16
Actualizat: 21 11. 2008, 18:35