Virginia Ruzici: „Personal, nu mi-ar fi plăcut să îmi dezvolt corpul de maniera de care s-a dezvoltat în ziua de astăzi”. Top 4 cele mai rapide jucătoare din istoria tenisului: Halep, pusă alături de Graf și Clijsters

Virginia Ruzici, campioană la Roland Garros în 1978, a privit din primul rând schimbările din tenisul mondial. Actualul manager al Simonei Halep admite că farmecul perioadei în care putea fi în Top 10 doar cu patru ore de tenis pe zi, fără a fi nevoită să facă pregătire fizică în sală, cultivându-și doar calitățile atletice native și apetitul pentru a alerga pe terenul de tenis, este unul care s-a pierdut în tenisul actual.

„Partea artistică a tenisului este, într-adevăr, în suferință. Este o altă modalitate de dezvoltare a corpului. Cu toate avantajele generației actuale – din mai multe puncte de vedere: financiar, condiții, premii, expunere în presă, ușurință pentru a juca și a merge oriunde, posibilitate de a alege turnee, ceea ce noi nu aveam – nu regret că am jucat tenis în perioada în care am făcut-o, pentru că, personal, nu mi-ar fi plăcut să îmi dezvolt corpul de maniera de care s-a dezvoltat în ziua de astăzi. Consider că tenisul s-a dezvoltat foarte, foarte mult. Fizicul a luat un rol foarte important în dezvoltarea calităților unui jucător de tenis„, a declarat Virginia Ruzici într-un interviu acordat Cristinei Țopescu, pentru Canal 33.

Virginia Ruzici (62 ani) a ales de la început să rămână în tenis în domeniul managermentului sportiv – ca ceea ce ar putea fi comparat cu un „impresar în sport”. Neavând un rol efectiv în pregătirea jocului Simonei Halep, Virginia Ruzici a dus mai departe ideea. „Simona este obligată și ea să fie în curentul actual. Simona nu încearcă să își dezvolte foarte mult musculatura, dar este obligată să își tonifice organismul. Ea are un organism foarte tonic. Are calități fizice, din naștere foarte bune, are calități fizice de viteză similare cu cele ale lui Steffi Graf, sau Arantxa Sanchez, sau Kim Clijsters – probabil cele mai bune jucătoare pe deplasare de la generație la generație, care dansează pur și simplu pe teren. Același lucru l-am văzut de mică la Simona. Aceste calități nu trebuie doar întreținute, ci și dezvoltate, iar Simona face acest lucru„, a mai punctat Ruzici în amplul interviu acordat pentru Canal 33.

„Managerul este ca un impresar în sport. Organizează cariera jucătorului în afara terenului de tenis. Organizează toate obligațiile pe care le are față de sponsori, față de turneele la care participă, obligațiile față de WTA sau față de Federație. Au fost și perioade în care turneele de tenis au fost și ele discutate în funcție de obligațiile pe care le ai uneori față de anumiți sponsori, față de unii organizatori. Există propuneri de participare – cu excepția turneelor de Mare Șlem – acolo unde orice jucător își propune să participle. Programul se face în principal cu antrenorul, dar uneori și cu managerul, care poate să aibă o idee – ar fi mai bine aici, pentru că ai o obligație, sau ar fi mai bine în Asia, pentru că se întâmplă alături de un alt turneu. Există o discuție și cu managerul, dar nu musai. După ce se stabilește programul, eu intervin – pot să am o idee: se poate face ceva cu acest turneu. Poate fi o idee interesantă, care se realizează, sau nu”:
Virginia Ruzici, despre rolul managerului sportiv, la Canal 33

 

Publicat: 07 12. 2017, 18:11
Actualizat: 08 12. 2017, 16:01