Viktor Troicki: „Am fost tratat ca un criminal”

Viktor Troicki tună și fulgeră după ce suspendarea inițială i-a fost redusă de la 18 la 12 luni de către Curtea de Arbitraj Sportiv. Sârbul reclamă faptul că la semifinala din Cupa Davis în care țara sa a întâlnit Canada, pe teren propriu, i-a fost interzis accesul în arenă: „Am trăit niște moment extreme de grele. Am mers la semifinala împotriva Canadei de la Belgrad și nu am fost lăsat să intru. Mi s-a spus că nu e posibil să asist la meci, nici măcar ca un simplu spectator care a cumpărat un bilet. Am fost tratat ca un criminal!”
 
„Voi fi nevoit să încep totul de la zero!”

Tenismenul care s-a născut la Belgrad și este antrenat de australianul Jack Reader s-a declarat dezamăgit pentru faptul că suspendarea primită în urma absenței de la un control anti-doping din Monte Carlo nu i-a fost anulată:„ Sunt singurul care suferă pentru faptul că nu voi juca timp de un an, dar cel mai dureros este că voi fi nevoit să încep totul de la zero din cauză că îmi voi pierde toate punctele din clasament. Cu toții suntem de acord că anti-dopingul este necesar, că trebuie să avem siguranța că tenisul este un sport curat, dar în cazul meu s-au comis multe erori.” a spus Troicki pentru CNN World Sports.
 
Nadal și Djokovic sunt alături de Viktor Troicki

Jucătorii momentului din circuitul ATP, respectiv Rafael Nadal și Novak Djokovic, și-au exprimat și ei susținerea pentru sârb. „Îmi pare foarte rău pentru Viktor și cred sută la sută că este nevinovat. Probabil doctorul a comis o greșeală.Totuși, avem niște reguli și acestea trebuie respectate.” a declarat numărul unu mondial, Rafael Nadal.

„Nu am încredere cu ce s-a întâmplat cu Viktor. Este o dovadă că sistemul WADA (Agenția Mondială Anti-Doping) nu funcționează corect, fapt pentru care nu mai am încredere în ei. Era normal ca ATP să ia atitudine, dar acest lucru nu s-a întâmplat, lucru care mă determină, ca jucător, să nu mai am încredere în niciun fel de control”a spus Djokovic, care este prieten cu Troicki din copilărie.


 

Publicat: 07 11. 2013, 16:45
Actualizat: 23 07. 2014, 15:58