VIDEO | Faza începutului de an în tenis! Are doar 17 ani și își va aminti mereu de Șarapova. Moment emoționant la Shenzhen: „Ai grijă, ok?”

Meciul din optimile de finală de la Shenzhen, dintre Maria Șarapova (29 WTA, 31 de ani) și Wang Xinyu (210 WTA, 17 ani), a fost abandonat de sportiva din China, din cauza unei accidentări care i-a blocat complet piciorul stâng, dar, în aceeași măsură, i-a stopat posibilitatea unei victorii nesperate în fața rusoaicei.

După 1 oră și 40 de minute, Wang conducea cu 1-0 la seturi, dar adversara a revenit în setul secund și s-a detașat la 5-2 la game-uri. Înainte de ultimul game jucat, asiatica a cerut intervenția medicului, care i-a bandajat piciorul genunchiul stâng. După un minut de pauză medicală, Wang a reintrat pe teren, dar, în timpul jocului, genunchiul i-a cedat. A strâns din dinți pentru a mai juca un punct, dar a făcut semn că abandonează.

Arbitrul partidei a sfătuit-o să mai ceară încă o dată intervenția medicului, dar Wang șchiopăta vizibil și partida se terminase pentru ea. Asiatica a luat loc pe bancă, iar Șarapova a simțit că ar trebui să o încurajeze pe mai tânara sa oponentă.

„Ai grijă de tine, ok? Dacă vei continua să joci așa, vei ajunge numărul 1 mondial. Ai jucat incredibil”, i-a transmis Șarapova, care i-a pus, mai apoi, prosopul pe umeri, totul în aplauzele celor prezenți pe arenă.

„You played unbelievable”@MariaSharapova has a great moment with Wang Xinyu after the wildcard is forced to retire at 6-7(4), 5-2. #ShenzhenOpen pic.twitter.com/3RyfnG7TgK

 

Publicat: 02 01. 2019, 09:39
Actualizat: 02 01. 2019, 10:29