Victor Hănescu lansează un nou brand. „Avem o echipă bine sudată”

Anul 2019 începe cu vești bune și planuri mari la Academia de tenis Victor Hănescu. Fostul număr 26 ATP e din ce în ce mai setat pe academia care-i poartă numele și vrea să dea înapoi ce i-a oferit sportul alb.

„Vom acorda atenție specială zonelor de minitenis și beginner, reunite în proiectul AVH KIDS. Avem, în primul rând o echipă bine sudată, pregătită special să lucreze cu cei mici. Am gândit orele astfel încât să fie atractive, copiii să învete prin joc. În plus avem multe surprize pentru ei:  la fiecare antrenament energia, atenția și curajul sunt răsplătite. După fiecare antrenament avem un câștigător. Vom avea și o competiție lunară de casă,  turneul AVH KIDS, special pentru copiii de la inițiere și minitenis. Ne dorim să primim cât mai mulți micuți la AVH pe care să-i ajutăm să descopere plăcerea de a juca tenis”, spune fostul număr 26 ATP.

AVH are 2 programe dedicate copiilor care abia deprind tainele tenisului: .

„Minitenis”, dedicat copiilor cu vârsta între 4 și 7 ani, cărora le oferim toate condițiile, inclusiv rachete și mingi, pentru a învăța corect tenis
„Beginner”, care se adresează copiilor peste 7 ani.

„Tabăra este un cantonament de tenis de 8 zile în cadrul căruia mi-am propus să descopăr, să antrenez și să susțin copiii pasionati de tenis. Anul această grupă de vârstă pentru sportivi, băieți și fete, este între 8 și 12 ani. Cantonamentul se va desfășura  în  perioada 24 – 31 august 2019 la Târgu Jiu, cu programe de antrenament tehnic, fizic, mental, special concepute pentru această vârstă”, adaugă Victor.

„În perioada următoare vom avea un număr mare de promoții care includ reduceri la abonamente, gratuități și multe alte surprize atât pentru minitenis și inițiere, cât și pentru alte proiecte din cadrul AVH. Toate campaniile vor fi anunțate în media și prezentate pe canalele noastre de social media; FB și instagram @victor_hanescu si pe site-ul AVH, „www.academiavictorhanescu.ro””, mai spune Hănescu.

Publicat: 23 02. 2019, 11:37
Actualizat: 23 02. 2019, 11:38