Veste tristă pentru fanii lui Nadal din România! Rafa NU va juca la Cluj, în meciul de Cupa Davis

Nu mai puțin de 7.000 de oameni și-au cumpărat bilete la partida România – Spania din Cupa Davis, dar cei mai mulți vor fi dezamăgiți la aflarea veștii că starul spaniol Rafael Nadal (4 ATP) nu își va face apariția în Sala Polivalentă din Cluj, în perioada 15-17 iulie! Anunțul a fost făcut de Toni Nadal, unchiul și antrenorul lui Rafa, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Mallorca.

România – Spania, fără Nadal

Rafael Nadal (30 de ani), care și-a anunțat retragerea și de la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, ce debutează pe 27 iunie, nu mai joacă nici în Cupa Davis contra României, din cauza accidentării pe care a suferit-o la încheietură. Toni Nadal a vorbit despre cum decurce recuperarea nepotului său, dar și despre absența lui Rafael din duelul cu România, contând pentru accederea la barajul Grupei Mondiale: „Recuperarea lui Rafa decurge normal, iar în două săptămâni va relua antrenamentele. Nu va juca în meciul de Cupa Davis cu România, planul nostru fiind să mergem la Toronto, turneu care ar reprezenta un antrenament bun pentru JO de la Rio”.

Rafa va face apel pentru a putea juca la Rio

Interesant este că Nadal avea nevoie de o selecție în Cupa Davis pentru a-și îndeplini criteriul olimpic, motiv pentru care absența de la Cluj-Napoca era scoasă din ecuație de către fanii tenismenului. Deținătorul a 14 titluri de Grand Slam a fost selecționat de doar două ori în naționala Spaniei din anul 2012 și până în prezent, astfel că în mod normal nu ar putea obține biletul pentru Rio. Cel mai probabil însă, echipa lui Rafa se bazează pe o derogare pe care oficialii Federației Internaționale de Tenis (ITF) ar putea să i-o acorde lui Nadal în urma unu apel, având în vedere ghinionul suferit de iberic. 

Publicat: 19 06. 2016, 14:18
Actualizat: 19 06. 2016, 14:46