Verdict controversat despre Halep şi Năstase: „Simona a depăşit influenţa pe care a avut-o el!”

Daniel Dobre, antrenorul alături de care Simona Halep a cucerit turneul de la Wimbledon 2019, a oferit un verdict îndrăzneţ despre constănţeancă. Dobre e de părere că Simona l-a întrecut pe Ilie Năstase la faima pe care o are atât în România, cât şi în lume.

Simona Halep a cucerit două titluri de Grand Slam la simplu, la fel ca şi Ilie Năstase, însă Nasty” are un palmares mai bogat, cu 64 de titluri în Era Open, faţă de de cele 22 de trofee cucerite de constănţeancă până acum.

De asemenea, Ilie deţine patru titluri ale Turneului Campionilor în palmares, în timp ce Simona nu a triumfat niciodată la cea mai importantă competiţie a finalului de an! Cu toate acestea, fostul antrenor al Simonei consideră că românca a depăşit influenţa pe care primul lider ATP a avut-o în tenis.

Verdict controversat: Simona Halep a depăşit influenţa pe care a avut-o Ilie Năstase”

Daniel Dobre a dat verdictul în cadrul emisiunii Look Sport LIVE: După mine, Simona Halep a depăşit chiar influenţa pe care Ilie Năstase a avut-o la acea vreme. Simona nu este doar un fenomen naţional, ci şi un fenomen internaţional.

Felul în care ea a reuşit să-şi gestioneze cariera nu a atras atenţia doar oamenilor din tenis, ci şi oamenilor din toate părţile societăţii. A devenit un exemplu pentru tot ce înseamnă dedicaţie, muncă, focusare pe ceea ce ai de făcut şi nerenunţare la atingerea ţelulilor”, a conchis Daniel Dobre.

Simona Halep a vorbit la superlativ despre cariera lui Ilie Năstase

Simona Halep, în schimb, nu s-a hazardat să facă vreo comparaţie între ea şi Ilie Năstase! Halep a oferit însă detalii picante despre cariera lui Năstase, spunând că era aşteptat de un număr impresionant de domnişoare la finalul meciurilor.

Ilie Năstase a triumfat la Roland Garros şi US Open, dar locul în care s-a simţit cel mai iubit a fost Wimbledon! Românul avea un adevărat fan club la Londra, suporterii săi făcând sacrificii importante pentru a-l urmări pe viu la All England Club.

Publicat: 16 12. 2020, 14:02
Actualizat: 16 12. 2020, 14:15