Carlos Alcaraz l-a distrus pe Jannik Sinner în finala US Open! Ce sumă uriaşă a câştigat spaniolul

Foto: Profimedia, 7 septembrie 2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz a câștigat o sumă imensă de bani, după ce l-a distrus pe Jannik Sinner în finala US Open.

Alcaraz și Sinner s-au întâlnit pentru a treia oară în acest într-o finală de Mare Șlem, iar victoria îl face mai bogat pe spaniol cu 5.000.000 de euro.

Valoarea cecului care intră în posesia lui Carlos Alcaraz, după ce l-a distrus pe Jannik Sinner în ultimul act la US Open

S-a tras cortina peste încă o ediție a turneului de Mare Șlem de la US Open. În finală au ajuns italianul Jannik Sinner, liderul mondial și principalul favorit al competiției, și spaniolul Carlos Alcaraz, al doilea jucător în clasamentul ATP.

La Roland Garros s-a impus Carlos, după ce a fost condus cu 2-0 la seturi. Sinner s-a revanșat la Wimbledon, în 4 seturi. Tot atâtea i-au fost suficiente spaniolului să câștige titlul la US Open. Scorul final a fost 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, iar de luni învingătorul revine în fruntea clasamentului ATP.

„Jannik, e senzațional ce faci și ce sezon ai avut! Te văd la față mai mult decât pe familia mea. Sunt bucuros că împărțim terenul atât de mult. Știu cât de mult muncești cu echipa. Te felicit pentru tot ce faci!

Mulțumesc echipei mele, familiei. Sunt norocos să fiu în viața voastră, să fiți în viața mea. Sunt mândru de ceea ce este în jurul meu. Fiecare succes este și al vostru. Sunt fericit să am o parte din familie aici. Vă mulțumesc vouă și celor care au rămas acasă. Vă mulțumesc că sunteți alături de mine.

De asemenea, și organizatorilor, că fac totul posibil să existe acest turneu. Este un privilegiu să fiu parte din acest turneu, să văd cum funcționează totul, cum de la an la an este mai bine.

Mulțumesc și spectatorilor! Simt energia voastră, implicarea voastră la fiecare meci și antrenament. Datorită vouă suntem aici și existăm”, a spus Alcaraz, la festivitatea de premiere.

Alcaraz și Sinner au obținut, deja, calificarea la Turneul Campionilor

Pentru Carlos Alcaraz, care a mai câştigat US Open în 2022, este al şaselea turneu de Mare Șlem din palmares. Ca urmare a succesului de duminică, obținut în fața președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, Alcaraz este mai bogat cu 5.000.000 de dolari.

Jannik Sinner rămâne cu patru turnee majore câştigate în carieră. Cei doi vor avea ocazia să se întâlnească cel puțin o dată în acest an, deoarece s-au calificat la Turneul Campionilor.

„Bună seara tuturor! Felicitări lui Carlos și echipei lui, faceți o treabă excelentă. Azi a jucat mai bine decât mine, e un moment grozav pentru voi.

Mulțumesc echipei mele pentru ajutorul necondiționat. Muncim bine împreună, știm cât efort depunem să ajungem aici. Au fost foarte multe meciuri pe arenele mari de-a lungul anului. Sunt bucuros că împărtășesc acest moment cu voi, cu familia, cu cei de acasă.

Am încercat totul, dar nu am putut mai mult. Am fost în cea mai bună zi, dar nu a fost suficient.

Mulțumesc celor care fac ca acest turneu să existe. Mereu încercați să faceți totul posibil, ca să avem cele mai bune condiții. De asemenea, copiilor de mingi, arbitrilor, voluntarilor. Abia aștept să mă întorc aici anul viitor.

Nu în ultimul rând, publicului. Văd o arenă atât de plină de la începutul turneului. Faceți ca totul să fie special. Știu că sunt multe persoane importante. Suntem fericiți să fim în fața voastră și să punem pe teren cel mai bun tenis al nostru”, a spus italianul pe teren, la scurt timp după ultimul punct al meciului.

Publicat: 08 09. 2025, 01:17