US Open, turneul unde jucătorii de tenis și-au negociat premiile direct cu organizatorii. „Nu s-a mai întâmplat până acum să avem așa creșteri”

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Cele patru turnee de Grand Slam din tenis – Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open – și-au obișnuit concurenții cu surprize din ce în ce mai atrăgătoare la fiecare ediție. US Open (25 august – 8 septembrie), ultimul concurs de Grand Slam al anului, va pune la dispoziție în 2014 premii record pentru un turneu american, 38,3 milioane de dolari. Potul, care li se va împărți celor 256 de jucători, inclusiv participanții din tururile de calificare, a cunoscut o creștere cu 11,7% față de ediția din 2013. O majorare care este echivalentă cu 4 milioane de dolari, bani care măresc consistent recompensele rezervate campionilor. Tenismenii care se vor impune în probele de simplu, la masculin și feminin, vor încasa un cec în valoare de 3 milioane de dolari, dar și 2.000 de puncte în clasament (ATP și, respectiv, WTA).

Turneul care se desfășoară în complexul Flushing Meadows din New York a cunoscut o explozie financiară din anul 2011 și până în prezent, ținând cont că premiile au crescut cu 64,6% în trei ani. Astfel, US Open a devenit al doilea eveniment de tenis ca potență financiară, primul loc în clasament fiind ocupat de Wimbledon (Marea Britanie), cu 42,3 milioane de dolari oferite în 2014. Celelalte două competiții de Grand Slam, Roland Garros (Franța) și Australian Open (Australia), au pus la dispoziție 34,5 milioane de dolari, respectiv 33 de milioane de dolari în acest sezon. Premiile pentru fiecare rundă a US Open 2014 vor crește cu 10%, în timp ce campionilor din probele de dublu le vor intra în cont 520.000 de dolari, un nou record în istoria turneului.

Organizatorii au negociat direct cu sportivii

Oficialii de la US Open au avut întâlniri cu ușile închise timp de un an, alături de jucătorii importanți din circuit, aceștia din urmă exprimându-și dorința de a primi o „felie” mai mare din profit. S-a ajuns la un acord prin care premiile să crească în continuare, iar în 2017 să ajungă la un total de 50 de milioane de dolari. Aproape dublu față de anul trecut. De asemenea, planul prevede ca anul viitor semifinalele masculine să aibă loc vineri, iar finala – duminică. După regula din prezent, ultimul act se dispută luni, un aspect care diferențiază turneul din New York de toate celelalte competiții din calendar.

A fost pentru prima dată când jucătorii de tenis au influențat direct negocierile pentru recompensele financiare, iar Roger Federer, de 17 ori câștigător de Grand Slam, a declarat pentru presa din SUA: „E timpul să lucrăm împreună cu organizatorii, și nu unii împotriva celorlalți”. Liderul mondial Novak Djokovic a concluzionat, după încheierea acordului: „Este un pas mare pentru jucători și asta dovedește că suntem mai uniți ca niciodată. Nu s-a mai întâmplat până acum să avem astfel de creșteri și cred că jucătorii de pe locurile 100-200 meritau să aibă un trai mai bun”.

În afară de doleanțele în privința banilor, reprezentații jucătorilor s-au arătat nemulțumiți de faptul că premiile din proba feminină sunt egale cu cele de la masculin, deși bărbații joacă după sistemul cel mai bun din cinci seturi, în timp ce femeile câștigă o partidă după cel mult trei seturi.

Scump, dar merită banii

Flushing Meadows va fi capitala tenisului mondial peste două săptămâni, dar și a show-lui total. O mulțime de actori celebri vor împânzi tribunele, vânzătorii de produse alimentare și muzicienii vor lua cu asalt complexul. Pentru a lua parte la spectacol, doritorii încă își mai pot achiziționa bilete al căror preț variază în funcție de preferințe.

Există mai multe opțiuni. Tichete la meciuri dintre jucătorii mai slab cotați – 85 de dolari pentru locurile ieftine, 595 de dolari pentru scaunele situate aproape de acțiune. Dar și bilete cu facilități complete, care permit urmărirea tuturor partidelor și care încep de la 2.100 de dolari. Dar ce se întâmplă dacă un iubitor al tenisului investește peste 2.000 de dolari pentru o zi de splendoare pe hardul american, dar în ziua respectivă plouă și nu se poate juca? Organizatorii au un regulament prin care demonstrează că își respectă fanii, aceștia având opțiuni interesante. Rambursarea completă sau parțială a costului, în funcție de numărul minutelor vizionate, sau chiar schimbul biletului cu unul de anul viitor.

Topul turneelor de Grand Slam în 2014, în funcție de premii: 

  • 1. Wimbledon – 42,3 milioane de dolari
  • 2. US Open – 38,3 milioane de dolari
  • 3. Roland Garros – 34,5 milioane de dolari
  • 4. Australian Open – 33 de milioane de dolari

E timpul să lucrăm împreună cu organizatorii, și nu unii împotriva celorlalți
Roger Federer

Este un pas mare pentru jucători și asta dovedește că suntem mai uniți ca niciodată. Nu s-a mai întâmplat până acum să avem astfel de creșteri și cred că jucătorii de pe locurile 100-200 meritau să aibă un trai mai bun
Novak Djokovic

Publicat: 17 08. 2014, 11:53
Actualizat: 17 08. 2014, 16:04