US Open 2019 | Tabloul complet al sferturilor, simplu masculin: 8 lucruri de știut despre duelurile care pot duce la un prim „Fedal” la Flushing Meadows

Ziua a opta de întreceri a definitivat tabloul sferturilor US Open 2019 la simplu masculin:

  • Stan Wawrinka (#23, Elveția) – Daniil Medvedev (#5, Rusia)
  • Roger Federer (#3, Elveția) – Grigor Dimitrov (Bulgaria)
  • Matteo Berrettini (#24, Italia) – Gael Monfils (#13, Franța)
  • Diego Schwartzman (#20, Argentina) – Rafael Nadal (#2, Spania)

1. Rafael Nadal și Roger Federer sunt principalii favoriți la trofeu în acest moment, după eliminarea lui Novak Djokovic de la US Open 2019. Tabloul pare o invitație deschisă pentru a vedea un al treilea duel între cei doi în turneele de Mare Șlem în acest an (după semifinale jucate la Roland Garros și Wimbledon). După un meci superb de patru seturi cu Marin Cilic, Nadal va juca miercuri al 40-lea său sfert de finală în Grand Slam-uri, Federer – pe al 56-lea, record absolut. Elvețianul vine după meciuri de tip execuție-în-direct în tururile 3 și 4, cu un total de doar nouă game-uri cedate cu Evans și Goffin, iar pe mai departe privește optimist și odhnit provocările ce îi sunt rezervate, având un bilanț cumulat pe hard în fața jucătorilor rămași în cursă pe jumătatea sa de tablou de 26 victorii – 0 înfrângeri (6-0 versus Dimitrov, 17-0 versus Wawrinka, 3-0 versus Medvedev). Interesant este faptul că Nadal și Federer nu s-au înfruntat niciodată la US Open. Cei doi sunt la două lungimi unul de altul în topul celor mai multe titluri de Mare Șlem câștigate (20-18 în favoarea lui Federer).

2. Stan Wawrinka, doar al treilea fost campion rămas în cursă la US Open 2019, a câștigat până acum fiecare turneu de Mare Șlem în care l-a învins pe Novak Djokovic. Elvețianul, aflat pentru a 12-a oară în carieră în sferturile unui turneu de Mare Șlem în paralel cu Federer, a confirmat faptul că este o problemă majoră pentru Big 3 din tenis, Djokovic căzându-i victimă pentru a 3-a oară în Grand Slam-uri.

3. Daniil Medvedev, 23 ani, încearcă să devină cel mai tânăr semifinalist la US Open de la Novak Djokovic încoace (2010). Începând cu turneul de la St. Petersburg, din 2018, este neînvins în faza sferturilor de finală în circuit, având 12 victorii la rând. În 2019, are procentaj perfect, 9 prezențe în sferturi și 9 calificări în semifinale. Are însă două probleme majore: fizic a trecut deja de limita resurselor avute, fiind chinuit de crampe în toate cele patru partide disputate până acum, iar războiul cu fanii din New York este unul ce ia proporții. Medvedev i-a invitat pe oamenii să îl huiduie, pentru că astfel a primit energia necesară pentru a evita înfrângerea. Daniil a făcut o nouă aroganță potrivit presei internaționale, declarând într-un interviu în limba rusă, după cel mai recent succes, 3-1 la seturi în fața neamțului Koepfer: „nu înțeleg cum au căzut în plasă și a doua oară, de au făcut exact ce am vrut eu, ca să câștig. S-au păcălit”

4. Matteo Berrettini, Daniil Medvedev și Grigor Dimitrov au acces în premieră în sferturi la US Open. Însă chiar dacă aparent ne delectăm cu nume noi, trebuie spus că pentru prima dată în Era Open, jumătate dintre jucătorii ajunși în sferturile de finală la un turneu de Mare Șlem au împlinit deja 33 de ani (Federer – 38, Wawrinka – 34, Nadal și Monfils – câte 33).

5. Matteo Berrettini a trecut, luni, în optimi, de rusul Andrei Rublev, scor 6-1, 6-4, 7-6(4), fiind primul italian calificat în sferturi la US Open după Corrado Barazzutti, în 1977. Berrettini a câștigat deja două trofee în 2019, la Budapesta și la Stuttgart.

6. Gael Monfils a câștigat primul meci jucat după împlinirea vârstei de 33 de ani, 6-1, 6-2, 6-2 în optimi în fața spaniolului Pablo Andujar.

7. Diego Schwartzman, care de lunea viitoare va fi cel mai bine clasat argentinian în clasamentul mondial, este cel mai scund jucător ajuns în sferturi la US Open 2019, la 1,70 m. Schwartzman a trecut, luni, cu 3-6, 6-2, 6-4, 6-3 de favoritul 6, Alexander Zverev.

8. Grigor Dimitrov este cel mai slab clasat jucător ajuns în sferturile US Open 2019, dar și jucătorul cel mai eficient pe serviciul doi la Flushing Meadows în 2019, dintre cei opt rămași în cursă, cu 61% rată de succes în spatele serviciului doi.

  • Primele două sferturi de finală se joacă în noaptea de marți spre miercuri: Wawrinka – Medvedev, în jurul orei 21:00, după încheierea partidei Johanna Konta – Elina Svitolina, iar Federer – Dimitrov în jurul orei 4:00

 

Publicat: 03 09. 2019, 12:27
Actualizat: 03 09. 2019, 12:28