ULTIMA ORĂ‚ | Begu n-a vrut să renunțe la meci, dar n-a rezistat decât 3 game-uri și 10 minute în finala de dublu, la Rio. Organizatorii, criticați de jucători

Irina Begu și Maria Irigoyen, cotate cu prima șansă la trofeu în proba de dublu a turneului International de la Rio, au abandonat în finala programată sâmbătă, pe terenul al doilea al complexului, după doar trei game-uri, la 0-3 în fața perechii belgiano-suedeze Bonaventura / Peterson.

Irina Begu a suferit teribil la Rio, sâmbătă: condițiile meteo extreme, dar și o programarea organizatorilor care au trimis-o în teren în fiecare dintre zile de la prima oră, mai întâi de la 11:00, luni și miercuri, apoi de la 13:00, vineri și sâmbătă, i-au venit de hac bucureștencei. Tricolora a vrut cu orice preț să intre pe teren la dublu, după o semifinală de aproape trei ore, pierdută în set decisiv  împotriva rusoaicei Anna Schmieldova, 3-6, 6-4, 2-6, în care a cerut de patru ori intervenția medicului și a avut inclusiv o hemoragie nazală. „Nu sunt genul de persoană care să nu intre pe teren. voi încerca să intru la dublu„, a promis Irina la conferința de presă, după primul său meci al zilei.

Nu a rezistat însă decât puțin timp pe teren: cu tot ajutorul Mariei, tabela nu a indicat în dreptul perechii româno-argentiniene decât șase puncte câștigate, din 20 jucate, în 10 minute și 43 de secunde. Begu și Irigoyen au abandonat după trei game-uri, toate adjudecate de adversare, motivul oficial invocat fiind o accidentare la coaste a Irinei.

Irina s-a plâns de faptul că a fost pusă să joace la 45 de grade Celsius, iar nemulțumirea jucătoarei de 24 de ani vine în contextul în care organizatorii au structurat clar programul cu meciurile WTA în deschidere și partidele masculine, seara. Cu doar câteva ore mai devreme, la patru dimineața, Rafael Nadal critica la rândul său organizarea, dând vina pe ATP, la capătul unei zile maraton de tenis pe terenul central, cu patru sferturi de finală masculine de simplu, toate ajunse în decisiv.  Duelul Nadal – Cuevas a început la 01:14, ora locală. După puțin peste două ore de joc, Nadal a intrat în statistica tenisului cu al doilea cel-mai târziu final de meci (03:21) din istoria turneelor ATP, excluzând Grand Slam-urile.

Publicat: 21 02. 2015, 23:42
Actualizat: 22 02. 2015, 00:25