Trei motive pentru care Halep poate triumfa la Wimbledon | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Sever Dron a acceptat, la ProSport LIVE, să expună trei motive care-i dau speranțe Simonei Halep să câștige titlul la Wimbledon. Aflat la Paris, fostul antrenor al Virginei Ruzici a susținut cu argumente solide că eleva lui Darren Cahill deține câteva atuuri care o transformă într-o veritabilă candidată cu șanse mari pe iarba de la All England Club.

Simona Halep joacă azi la Wimbledon împotriva japonezei Kurumi Nara (26 de ani, 100 WTA), în runda inaugurală.

„Simona a jucat foarte bine la Wimbledon de alte dăți, a fost și în semifinală. După părerea mea a fost o soluție foarte bună să vină în ultima clipă la Wimbledon. Noi când mergeam să jucăm pe iarbă, că nu eram obișnuiți să jucăm pe iarbă, ziceam că sunt două soluții: ori mergem la nebunie și jucăm pe iarbă, că îți place la început să joci pe iarbă. Dar dacă stai mai mult acolo, o săptămână, două, trei, îți dai seama că iarba nu e de natura ta. Și zici: >. Ea n-a mai jucat în niciun turneu înainte și o să meargă pe acest sistem de surpriză, care o să-i placă.

În al doilea rând vine după ce a câștigat turneul la Roland Garros. Nu e pentru nimeni ușor să joace cu câștigătoarea de la Roland Garros. Să nu uităm că Borg înainte câștiga Roland Garros și după câștiga și la Wimbledon.

Și al treilea lucru, Simona nu are un serviciu extraordinar, ca al Serenei Williams sau al Șarapovei. Dar pe iarbă va fi mai eficient decât pe zgură, pentru că servește cu efect. Returul adversarelor va fi mai greu de făcut. Simona face multe schimburi și pe iarbă, se bate pentru fiecare minge, se duce de multe ori și la voleu. Cred că acestea sunt cele trei motive, dacă se leagă jocul. Sunt două săptămâni de muncă, două săptămâni de meciuri și până la urmă de ce să nu câștige și Simona noastră Wimbledon-ul?”, a declarat Sever Dron, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Publicat: 03 07. 2018, 08:11
Actualizat: 03 07. 2018, 09:53