„Tot timpul o aștept pe Sorana”. Declarația care o va întări pe Cîrstea, calificată în turul secund la US Open. Un maestru al tenisului a vorbit la ProSport LIVE

Sorana Cîrstea a obținut, marți, în turul întâi la US Open 2019, prima victorie la simplu după trei luni și cinci înfrângeri consecutive în circuit: 7-5, 6-2 în fața numărului 37 mondial, Katerina Siniakova.

Românca aflată în această săptămână pe poziția 106 WTA nu mai câștigase un meci de pe 27 mai, din primul tur de la Roland Garros, seria de înfrângeri fiind începută de cvasi-necunoscuta reprezentantă a Spaniei, Aliona Bolșova. În turul secund al turneului de la Flushing Meadows, Sorana Cîrstea se va duela din nou cu Bolșova, fata cu păr scurt și un cap de felină tatuat pe braț, care prinde în acest moment ultim loc din prima sută mondială în tenisul feminin.

La ProSport LIVE a intrat azi, prin telefon, Sever Dron, fost component al echipei de Cupa Davis, dar și fost tehnician al Virginiei Ruzici, managerul Simonei Halep. „Sorana Cîrstea? Tot timpul o aștept, îmi place de jocul ei, e o jucătoare completă. A avut probleme de accidentări, ca toate jucătoarele, dar uite că revine și ea și e foarte bine pentru tenisul românesc. Are o prezență pe terenul de tenis foarte interesantă și sper să meargă cât mai departe și la US Open”, a spus Dron, la ProSport LIVE.

Fost antrenor al Virginiei Ruzici, Sever Dron a pregătit-o pe Sori pe vremea în care reputatul tehnician se afla în fruntea naționalei României de Fed Cup. Cîrstea a ajuns la 29 de ani, iar cea mai valoroasă performanță a jucătoarei din Târgoviște, la un turneu de Mare Șlem, datează din 2009, de pe zgrura pariziană, sfert de finală la Roland Garros.

US Open e transmis în România de canalele Eurosport.

 

Publicat: 28 08. 2019, 18:18
Actualizat: 28 08. 2019, 18:19