Toni Iuruc s-a făcut căpitan de barcă de dragul Simonei Halep! Imagini senzaționale cu cei doi îndrăgostiți pe Lacul Snagov | FOTO

După ce au petrecut o vacanță de lux în insula grecească Mykonos, Simona Halep (30 de ani) și Toni Iuruc (43 de ani) continuă distracția în România.

Simona Halep a fost plimbată cu barca pe Lacul Snagov chiar de soțul ei, Toni Iuruc! Omul de afaceri și-a luat permisul de barcă de dragul soției.

Simona se bucură în continuare de relaxare, după un sezon pe iarbă în care a jucat trei semifinale, la Birmingham, Bad Homburg și Wimbledon.

Toni Iuruc s-a făcut căpitan de barcă de dragul Simonei Halep! Imagini senzaționale cu cei doi îndrăgostiți pe Lacul Snagov

Simona Halep și soțul ei s-au plimbat sâmbătă cu o barcă cu motor pe Lacul Snagov, iar Toni Iuruc a fost cel care a condus ambarcațiunea. „Simo” a savurat fiecare clipă alături de soțul ei, postând imaginile pe Instagram.

Halep este pasionată de plimbările pe apă! În afară de barcă, Simona și-a cumpărat și un skijet, marca Yamaha. Puterea skijetului nu este declarată de producător, dar este estimată ca fiind între 260 și 30 de cai putere, generați de un motor supraalimentat, 4 in linie, de 1.800 cc.

„Sunt fericită de când l-am întâlnit pe Toni”

Simona Halep este în al nouălea cer de când s-a căsătorit cu Toni Iuruc: „Soțul meu mă susține în cariera de tenis. El m-a împins să vin aici, la academie (n.r. – lui Patrick Mouratoglou). Pentru mine, a fost un pas mare. A schimbat totul în viața mea – să plec de acasă și să vin să stau aici mai multe săptămâni, pentru antrenamente. Sunt fericită în viața personală, de când l-am întâlnit pe Toni. Ne potrivim perfect.

Se potrivește personalității mele, e puțin mai în vârstă și îmi înțelege toate toanele. În general, jucătorii de tenis au toane. E ușor la academie. Toni vine aici în weekend-uri, are la rândul lui muncă de făcut acasă, iar timpul petrecut împreună e perfect și mă ajută să continui cu tenisul. Mi-ar plăcea mult să am copii, dar ei mai pot aştepta puţin, pentru că am această plăcere (n.r. – tenisul) la care nu vreau să renunț”, a povestit Simona Halep, pentru Tennis Majors.

Publicat: 23 07. 2022, 22:53