„The Kid” face legea la Sofia! Copil s-a calificat în „sferturi” și e în fața adevăratului meci România – Luxemburg

Jucătorul Marius Copil, numărul 93 mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Sofia, dotat cu premii în valoare de 500.000 de dolari.

Copil l-a învins, în optimi, scor 6-2, 6-2, într-o oră și opt minute de joc, pe slovenul Blaz Kavcic, locul 111 ATP.

Copil (27 de ani) a fost net superior adversarului său și a reușit să își păstreze serviciul pe întreaga durată a întâlnirii, trecându-și în cont patru break-uri și 12 ași. Copil, care a comis două duble greșeli, a avut procentaje de reușită la serviciu de 76 la sută cu prima minge și 61 la sută cu cea de-a doua.

Următorul adversar al lui Marius Copil va fi luxemburghezul Gilles Muller, cap de serie numărul 3 și locul 28 ATP, pe care l-a mai întâlnit de trei ori de-a lungul carierei și a reușit să îl învingă o singură dată, în 2013.

În urma accederii în sferturi, Copil și-a asigurat un cec în valoare de 14.535 de euro și 45 de puncte ATP. Prezența în semifinale i-ar putea aduce 25.515 euro și 90 de puncte ATP.

Publicat: 08 02. 2018, 15:40
Actualizat: 08 02. 2018, 15:41