Tenismenii români, spulberați la BCR Open

Ultimii români în turneu, Crivoi și Cruciat, n-au rezistat cu Gasquet, respectiv Gabașvili. Regres față de ediția anterioară a BCR Open. Dacă anul trecut Victor Hănescu disputa finala turneului, acum toți românii au dispărut dinaintea sferturilor de finală. Din 2000 încoace, cu excepția lui 2006, măcar un tenismen autohton atingea cel puțin sferturile de finală. Există similitudini cu ce s-a petrecut acum doi ani. Ca și atunci, când Victor Crivoi avansa în optimi pentru a fi eliminat de Paul Henri Mathieu, tot un francez i-a barat drumul. Richard Gas­quet nu traversa cea mai fericită perioadă a carierei, dar strălucirea locului 7 mondial pe care s-a aflat în iulie 2007 nu se stinge cu una cu două.

Oricâtă ambiție a demonstrat Crivoi, revenind de la 0-2, pentru a prelua conducerea în primul set, diferența de clasă s-a sesizat și de pe ultimul rând al arenei centrale. “Am putut face ceva până și-a intrat el în ritm”, i s-a adresat Victor agentului de securitate în drumul spre vestiare, după 3-6, 2-6. Cealaltă rachetă românească în turul al doilea, Adrian Cruciat, n-a găsit atuuri contra agresivității rusului Teimuraz Gabașvili (97 ATP). Surprins deseori de iuțeala celui ce-l elimina în turul întâi pe Ernest Gulbis, s-a străduit, dar reușitele s-au numărat pe degete. 1-6, 2-6, iar românii, odată ce-au părăsit prematur turneul, se orientează către barajul deloc simplu contra Indiei, de la finele săptămânii viitoare.

Publicat: 11 09. 2008, 21:46
Actualizat: 12 09. 2008, 17:08