Tecău și Rojer au ratat calificarea în finală la Doha. Horia a cedat din nou în fața lui Petzschner, cel care îi sufla titlul de la Wimbledon, în 2010

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 1, a ratat, joi, calificarea în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 1.283.855 de dolari.

Tecău și Rojer au fost învinși, în semifinale, cu scorul de 6-7 (5), 2-6, de perechea Philipp Petzschner/Alexander Peya (Germania/Austria), cap de serie numărul 4.

Pentru accederea în semifinale la Doha, Tecău și Rojer vor primi 90 de puncte în clasamentul de dublu și un cec în valoare de 18.350 de dolari.

Anul trecut, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au început sezonul la Brisbane (Australia), unde au fost eliminați în primul tur.

MEDIAFAX

Publicat: 07 01. 2016, 16:45
Actualizat: 07 01. 2016, 17:25