Surpriză la primul antrenament efectuat de Simona Halep la Madrid! Ce a afirmat jucătoarea care i-a fost sparring partner româncei: „Incredibilă!” VIDEO

Simona Halep (România, 30 de ani) a avut o parteneră-surpriză de antrenament la turneul de la Madrid, în persoana franțuzoaicei Alize Cornet (34 de ani).

Alize Cornet, jucătoarea care i-a administrat Simonei Halep cea mai dureroasă înfrângere din acest sezon (6-4, 3-6, 6-4 în optimi la Australian Open), a fost, în mod surprinzător, sparring partener pentru româncă la primul antrenament de la Madrid.

Simona Halep a efectuat luni primul antrenament pe zgura din cadrul complexului Caja Magica alături de Alize Cornet. Sesiunea de antrenament a fost supervizată de noul antrenor al Simonei, francezul de origine greacă Patrick Mouratoglou.

Surpriză la primul antrenament efectuat de Simona Halep la Madrid! Ce a afirmat jucătoarea care i-a fost sparring partner româncei

Alize Cornet a transmis un mesaj de milioane după ce s-a antrenat cu Simona Halep înaintea turneului WTA 1000 de la Madrid, programat în perioada 26 aprilie – 8 mai: „Salut, Mutua Madrid Open! A fost o mare plăcere să mă antrenze cu Simona Halep, în această incredibilă arenă centrală ‘Manolo Santana’. Ne vedem joi!”, a afirmat Alize Cornet, cea care a postat și un scurt filmuleț de la antrenamentul efectuat în compania Simonei Halep.

Cel mai probabil, Patrick Mouratoglou a fost omul care a intermediat venirea lui Alize Cornet la antrenamentul Simonei Halep de la Madrid! Cornet se pregătește și ea la celebra academie din sudul Franței deținută de Mouratoglou, unde Halep a petrecut ultimele săptămâni.

Simona Halep, primită cu entuziasm la Madrid

Organizatorii de la Madrid, al doilea cel mai important turneu de zgură după Roland Garros, au reacționat cu entuziasm după ce Simona Halep a ajuns în capitala Spaniei: „Iată pe cine avem aici! Campioana noastră din 2016 și 2017! Bine ai venit la Madrid, Simona Halep”, a fost mesajul organizatorilor pentru Simona Halep.

„Mutua Madrid Open” este unul dintre turneele preferate ale Simonei Halep! Românca a triumfat pentru prima oară pe zgura de la Caja Magica în anul 2016, după 6-2, 6-4 în finala cu Dominika Cibulkova (Slovacia). „Simo” și-a apărat titlul anul următor, scor 7-5, 6-7(5), 6-2 în finala cu Kristina Mladenovic din Franța.

Publicat: 25 04. 2022, 18:59
Actualizat: 25 04. 2022, 19:00