SuperNole!** Djokovic și-a adjudecat al treilea titlu la Australian Open după o finală de aproape șase ore contra lui Rafael Nadal

Novak Djokovic își continuă dominația în tenisul mondial. Sârbul l-a învins ieri pe Rafael Nadal în cea mai lungă finală din istoria turneelor de Mare Șlem, cu 5-7, 6-4, 6-2, 6-7/5, 7-5, meci întins pe cinci ore și 53 de minute. Nole a realizat astfel tripla la Australian Open.

E aproape ora două dimineața și strigătul de bucurie al lui Novak Djokovic umple noaptea australiană. Cu doar câteva minute înainte, la 4-4, într-un incredibil set 5, un Djokovic epuizat se prăbușea pe hard-ul albastru de la Melbourne cu mâinile și picioarele răsfirate după ce pierduse un schimb de 31 de pase consecutive. Fără putere de a merge mai departe în fața unui Rafa Nadal mai proaspăt și acoperind cu aceeași energie debordantă tot terenul.

Într-un efort supraomenesc, sârbul trage de el și trage de fiecare minge, găsind ultime resurse pentru a-l învinge pe iberic pentru a șaptea oară într-o finală, o serie începută în martie anul trecut. Iar bucuria victoriei irupe și într-un gest de descătușare. Nole își rupe tricoul, iar fanii jubilează. Un moment imortalizat din toate colțurile arenei de mii de blițuri.

Djokovic a revenit de la 4-2 în decisiv

Nadal a intrat mai bine în finală, mai concentrat și și-a adjudecat primul set, care a durat 80 de minute. Djokovic a revenit, a jucat mai bine tactic și a restabilit egalitatea la seturi, menținând același ritm și în manșa a treia, pe care a închis-o, fără probleme, la doi. Setul al patrulea a fost cel mai echilibrat al întâlnirii, cei doi având statistici asemănătoare la greșelile neforțate și la loviturile câștigătoare. De altfel, setul a fost adjudecat la tie-break de Nadal, care a revenit senzațional de la 3-5. Ibericul și-a continuat seria câștigâtoare și în decisiv, desprinzându-se la 4-2, însă sârbul s-a agățat de fiecare minge, a servit impecabil și s-a impus cu 7-5.

„Păcat că nu pot fi doi învingători”

Două scaune lângă podiumul de premiere. Doi actori epuizați, așteptând cuminți să primească onorurile și aplauzele celor 15.000 de oameni de pe Rod Laver Arena. Istoria tenisului a consemnat ieri o poveste epică cu un final devenit deja obișnuință în 2011. „Păcat că nu pot fi doi câștigători. Sper că vom mai juca multe alte meciuri precum acestea și multe alte finale”, își adună cu greu cuvintele Djokovic. Zâmbește epuizat cu privirea rătăcită pe covorul albastru. Același covor de pe care în urmă cu un an începea urcușul spre fotoliul de lider.

Novak a devenit al cincilea jucător din era Open (din 1968) care câștigă trei titluri consecutive de Grand Slam, după Rod Laver, Pete Sampras, Roger Federer și Nadal. Ultima oară când Djokovic a fost învins la un Grand Slam a fost în semifinale la Roland Garros, în fața lui Federer

CE I-A SPUS NOVAK LUI NADAL LA FINAL

„Rafa, tu ești unul din cei mai buni jucători din istorie. Ești unul dintre cei mai respectați jucători din circuit. Am scris istorie și este păcat că nu pot fi doi câștigători. Sper că vom mai juca multe alte meciuri precum acestea și multe alte finale”

21 de victorii consecutive a adunat sârbul la turneele de Grand Slam odată cu succesul de ieri

Publicat: 30 01. 2012, 03:00
Actualizat: 30 01. 2012, 03:00