Stanislas Wawrinka, numărul 3 mondial, eliminat în optimi la turneul de la Monte Carlo!

Jucătorul elvețian de tenis Stanislas Wawrinka, locul 3 mondial și cap de serie numărul 3, a fost eliminat, joi, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, desfășurat pe zgură și dotat cu premii în valoare de 4.629.725 de euro.

Wawrinka a pierdut, în optimi, scor 4-6, 4-6, în fața uruguayanului Pablo Cuevas, aflat pe locul 27 ATP, după o oră și 18 minute de joc.

Prezența în optimile de finală ale turneului de la Monte Carlo este recompensată cu un cec în valoare de 53.435 de euro și 90 de puncte în ierarhia mondială de simplu.

În sferturile de finală, Cuevas va juca împotriva francezului Lucas Pouille (locul 17 ATP), care s-a calificat în această rundă după abandonul compatriotului său Adrian Mannarino (56 ATP).

Eliminarea lui Wawrinka vine în aceeași zi în care liderul mondial Andy Murray a pierdut în fața spaniolului Albert Ramos-Vinolas, locul 24 ATP, scor 6-2, 2-6, 5-7.

Publicat: 20 04. 2017, 18:17
Actualizat: 20 04. 2017, 18:18