Stadionul Steaua pornește o revoltă în lumea tenisului: „Spune-mi cum se susține acel teren! Are costuri de un milion pe an!” | VIDEO EXCLUSIV Așa-i în tenis

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Adrian Marcu, fost jucător de tenis la CSA Steaua și fostul antrenor al Simonei Halep, a fost invitatul Irinei Fetecău în cadrul emisiunii Așa-i în tenis și a vorbit, printre altele, despre problema terenurilor din România.

Stadionul Steaua pornește o revoltă în lumea tenisului

Celebra situație a Stadionului Steaua a devenit subiect de discuție și în lumea tenisului.

În contextul discuției despre lipsa academiilor și terenurilor de tenis din România, Adrian Marcu a atras atenția asupra Stadionului Steaua. Cu aprecierile de rigoare pentru realizarea arenei din Ghencea, Adrian Marcu a ridicat un semn de întrebare cu privire la costurile de întreținere ale acestui stadion.

Având în vedere faptul că pe Stadionul Steaua joacă doar echipa de fotbal din Liga 2 și, ocazional, echipa de rugby a Clubului Sportiv al Armatei, Adrian Marcu se întreabă cine suportă costurile uriașe de întreținere dacă arena nu produce.

De curând, după mari eforturi, FCSB a fost primită să joace anumite meciuri de „acasă” pe Stadionul Steaua, contra cost desigur. 37.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru ca FCSB să joace meciul cu CFR Cluj în Ghencea. 

„În Germania, eu am fost la o academie privată. Erau niște terenuri private, cu sală. Totul era privat, dar terenul era al statului. Acei «cineva» aveau terenul pe 99 de ani plătind niște bani anual. Puțini. Ei, în România, unde faci tu așa ceva? Decât pe teren cumpărat. Dacă pe tine te costă să zicem 50 de euro metrul pătrat… Păi, cel mai mic teren de tenis are 650 de metri, nu? Deci din start te costă doar terenul cât te costă. Nu mai vorbim despre amenajarea lui, apă, brand, nocturnă… Deci ca să faci o investiție în sport cu bani privați nu cred că funcționează.

Ai văzut academia lui Nadal. Păi, cine poate să creadă că el a dat banii pe terenul ăla? Păi, bun, și la noi care e probabilitatea să îți dea cineva atât teren ca să faci… Zero? Ăsta este adevărul.

Nu e treaba noastră să discutăm acum, dar țara, CNI au construit un teren de fotbal în Ghencea, da? Bun, e o investiție extraordinară, un teren fantastic. Spune-mi cum se susține acel teren! Cum? Terenul ăla are costuri de un milion pe an. Cine plătește un milion pe an costurile terenului? Să fie iarba bună, să fie curățenie, să fie pază, să fie toate împreună… Și după aceea sunt câteva meciuri, mai multe sau mai puține. Cum faci tu, cum ajungi tu să strângi banii ăia un milion care sunt niște costuri fără de care el se strică… Asta trebuie să gândești înainte să faci!”, a spus Adrian Marcu, în cadrul emisiunii Așa-i în tenis cu Irina Fetecău.

Publicat: 23 08. 2023, 14:52