SPECIAL Arena Centrală a ajuns într-o stare jalnică. Iată cum arată „bijuteria” pe care se organiza finala Cupei Davis

Centralul de la Arenele BNR se degradează pe zi ce trece. Deși se cunosc problemele pentru care stadionul nu poate fi deschis, nimeni nu face nimic, iar promisiunile au rămas la nivel verbal.

Organizatorii turneului BRD Open fac eforturi mari pentru a improviza un teren central. Fostul Teren 1 a devenit, în urmă cu 2 ani, terenul principal al competiției de la București. La ultimele două ediții s-a recurs la această improvizație. Situația pare, nu că rămâne aceeași, ci că se agravează mai mult. În momentul de față, nimeni nu se mai îngrijește de arenă și a ajuns într-o stare avansată de degradare. Motivul pentru situația actuală este determinată de problema Arenei Centrale, care nu are aviz ISU și nu poate organiza competiții.

De clasicul central nu se mai îngrijește nimeni. Tribunele au ruginit aproape în totalitate, iar terenul pare necălcat de luni bune. Nu a mai  fost nici udat. Îngrijitorii au lăsat procesul în baza ploii. Afișele care acopereau tribunele la ultimul concurs de tenis nu au fost nici ele date de-o parte, iar acum flutură liber, după viscolele din iernile trecute.

Conflictele de interese agravează problema

Banca Națională Română este proprietara areneleor din centrul Bucureștiului, dar nu vrea să le cedeze și solicită 35 de milioane de euro, după ce, în 1991, le-a cumpărat cu 200.000 de euro. Ion Țiriac este dispus să cumpere complexul, dar nu pare dispus să ofere mai mult de 1-2 milioane de euro. Banca nu este dornică să scadă vreun procent din preț, dar nici nu face ceva pentru a remedia problema.

200 de m mai departe, aceeași situație

La câteva sute de metri se află Stadionul Cotroceni, care se găsește în aceeași situație. Iarba a crescut considerabil, tribunele au ruginit, iar una din peluze a rămas fără majoritatea scaunelor. Este acea peluză care adăpostea celebra trupă „Los Platanos”, nelipsită în anii 2000 de la meciurile lui FC Național.


Singurii care au de suferit sunt românii. Ne întrebăm de ce ne stingem ca popor, dar, în sinea lor, lucrurile sunt foarte evidente. Nu păstrăm ceea ce avem, nu evoluăm, cădem în involuție și nu facem nimic să ne revenim. Din cauza situației, am pierdut un turneu cu tradiție în tenisul mondial. BRD Năstase-Țiriac Trophy a fost mutat în Ungaria, după 23 de ani în. Zeci de ani în care nume grele ale tenisului s-au încoronat campioni în România. Goran Ivanisevic, Alberto Martin, David Ferrer, David Sanhez sau Florent Serra sunt doar câțiva din campionii care s-au impus la București.

Articol scris de Răzvan Stîngă

 GALERIE FOTO AICI

 

 

Publicat: 19 07. 2018, 21:39
Actualizat: 19 07. 2018, 23:38