Sorana Cîrstea și Eugenie Bouchard se întrec în apariții incendiare pentru a face reclamă sponsorului New Balance: „Sori e atracția sfârșitului de an!” GALERIE FOTO

Sorana Cîrstea (31 de ani) și Eugenie Bouchard (27 de ani) promovează articolele sportive New Balance chiar și atunci când se află în vacanță, iar românca și candianca și-au dat fanii pe spate cu ultimele apariții.

Sorana Cîrstea și Eugenie Bouchard sunt două dintre cele mai importante jucătoare de tenis sponsorizate de New Balance, iar cele două par încântate de colaborarea cu firma americană.

Sportiva din Târgoviște a primit un nou model de echipament, cu elemente de design spectaculoase, pe care l-a îmbrăcat la ultimul antrenament.

Sorana Cîrstea și Eugenie Bouchard se întrec în apariții incendiare pentru a face reclamă sponsorului New Balance

Sorana Cîrstea, aflată pe locul 39 mondial, este a doua cel mai bine clasată jucătoare de tenis care îmbracă echipamentul New Balance, după Cori Gauff (SUA, 22 WTA). Astfel, aparițiile româncei sunt extrem de apreciate atât de urmăritorii ei de pe rețelele de socializare, cât și de fanii companiei americane: „Iubesc noua colaborare dintre New Balance și Staud (n.r. – producător de articole vestimentare)”, a spus Cîrstea după ce a primit noul echipament de la sponsorul tehnic, pe care l-a probat la antrenamentul de la București. Un fan lăudat-o imediat pe Sorana pe Twitter: „E atracția sfârșitului de an!”.

Eugenie Bouchard, fostă ocupantă a locului 5 WTA, care a ajuns pe poziția 345, are același sponsor ca și Sorana Cîrstea, iar canadianca nu se lasă mai prejos atunci când vine vorba de reclame. „Genie” a avut o apariție incendiară, într-un echipament sexy și pantofi sport New Balance. Eugenie Bouchard a semnat în acest an cu New Balance, după ce a stat 10 luni fără a purta însemnele vreunui gigant din lumea sportului. Canadianca a mărturisit că Sorana Cîrstea și britanica Heather Watson au convins-o să aleagă noul său sponsor: „De-a lungul anilor am cunoscut câteva fete care purtau lucrurile lor, Sorana și Heather. Sunt niște echipamente drăguțe și nu le poartă foarte multe jucătoare”, a spus Bouchard, conform Essentially Sports.

Publicat: 03 12. 2021, 11:03
Actualizat: 03 12. 2021, 11:05