Sorana Cîrstea și-a distrus adversara la debutul în turneul de la Indian Wells! Urmează un meci de foc împotriva favoritei gazdelor

Sorana Cîrstea (România, 83 WTA) a reușit o victorie excelentă în runda inaugurală a turneului WTA 1000 de la Indian Wells: 6-3, 6-2 cu Kimberly Birrell (Australia, 115 WTA).

Sorana Cîrstea a făcut instrucție cu Kimberly Birrell, în noaptea de joi spre vineri, la debutul în turneul de la Indian Wells, supranumit al cincilea Grand Slam! În faza următoare, jucătoarea nostră va disputa un meci de gală contra lui Madison Keys (SUA, favorită 19).

Sorana Cîrstea și-a distrus adversara la debutul în turneul de la Indian Wells! Urmează un meci de foc împotriva favoritei gazdelor

Sorana Cîrstea, singura jucătoare din România rămasă pe tabloul de la Indian Wells, a impresiont în turul I al competiției desfășurate în deșertul californian. Sorana a dominat-o copios pe Kimberly Birrell, jucătoare venită din calificări, adjudecându-și victoria după o oră și 20 de minute de joc.

Cîrstea a servit doi ași și a comis trei duble greșeli, în timp ce Birrell nu a reușit niciun as, făcând două duble greșeli. Românca antrenată de suedezul Thomas Johansson a fost superioară și în ceea ce privește mingile de break: ea a câștigat de cinci ori pe serviciul australiencei, care a realizat doar două break-uri.

„Sori” și-a asigurat un premiu în valoare de 30.885 de dolari, iar acum se pregătește pentru un meci de gală. Cîrstea a mai întâlnit-o o singură dată pe Madison Keys în circuitul de tenis profesionist, românca învingând-o pe americancă în primul tur la Madrid 2019, scor 3-6, 6-4, 6-1.

Irina Begu, eliminată de o jucătoare de 18 ani

Irina Begu, cealaltă jucătoare din România care a evoluat pe tabloul principal de la Indian Wells, a fost eliminată miercuri seară de Linda Noskova (Cehia, 54 WTA), scor 6-7(7), 1-6, în primul tur.

Irina Begu a cedat în fața tinerei speranțe a tenisului mondial, la capătul unei partide care a durat o oră și 32 de minute. Românca în vârstă de 32 de ani a început mai bine și a condus cu 3-1, însă cehoaica a prins curaj și a restabilit egalitatea.

Cele două au ajuns în tie-break, Begu a beneficiat de o minge de set la 7-6, însă nu a știut să profite, pierzând următoarele trei puncte. În actul al doilea, a fost o singură jucătoare pe teren, Linda Noskova făcând instrucție cu Irina Begu! Cehoaica s-a impus în două seturi, iar în turul următor se va duela cu Amanda Anisimova (SUA), a 31-a favorită a competiției.

Publicat: 10 03. 2023, 00:57