Sorana Cîrstea și-a aflat adversara la turneul WTA de la Strasbourg! Traseu de foc pentru „Sori”

Sorana Cîrstea (România, 34 WTA) și-a aflat traseul la turneul WTA 250 de la Strasbourg (Franța), concurs la care sportiva din Târgoviște își va face încălzirea pentru Roland Garros (28 mai – 11 iunie).

În urma tragerii la sorți care a avut loc în acest weekend, Sorana Cîrstea și-a aflat adversara de la Strasbourg, turneu dotat cu premii în valoare totală de 225.480 de euro. Eleva lui Thomas Johansson va debuta pe tabloul principal contra jucătoarei locale Clara Burel (Franța, 108 WTA).

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara la turneul WTA de la Strasbourg! Traseu de foc pentru „Sori”

Deși întâlnește o adversară accesibilă în runda inaugurală, pe Clara Burel, Sorana Cîrstea nu are un traseu facil la Strasbourg! Greul ar putea începe pentru Cîrstea din turul al doilea, acolo unde o așteaptă Kaia Kanepi (Estonia, 71 WTA). Puternica jucătoare estonă a debutat deja la turneul din Franța, învingând-o pe Xinyu Wang (China, 60 WTA) cu 6-3, 6-2.

Dacă favoritele își câștigă meciurile, Sorana ar putea da peste Bernarda Pera (SUA, 32 WTA) în sferturile de finală, Elise Mertens (Belgia, 26 WTA) sau Elina Svitolina (540 WTA) în semifinale și Magda Linette (Polonia, 19 WTA) sau Shuai Zhang (China, 29 WTA) în finală. Sorana Cîrstea este cap de serie numărul 5 la Strasbourg.

Pentru prezența în primul tur al competiției din seria WTA 250, Sorana Cîrstea va primi 2.546 de euro și 1 punct WTA. Campioana de la Strasbourg va fi recompensată cu 29.760 de euro și 280 de puncte WTA.

Sorana Cîrstea, antrenament de lux cu Marat Safin înaintea turneului de la Strasbourg

Sorana Cîrstea a avut vineri un partener de antrenament de lux, în persoana lui Marat Safin, fostul lider mondial care a cucerit două titluri de Grand Slam. La antrenament a asistat şi sora acestuia, Dinara Safina, cea care a ocupat de asemenea locul 1 mondial, în circuitul WTA.

Dinara Safina și Marat Safin, fraţii care au fost numere 1 WTA şi ATP, locuiesc la Monte Carlo, iar întâlnirea lor cu Sorana Cîrstea a fost intermediată, cel mai probabil, de Thomas Johansson. Antrenorul Soranei a fost coleg de generație cu Marat, ambii reușind să triumfe la Australian Open: suedezul la ediția din 2002, iar rusul trei ani mai târziu.

Dinara Safina a disputat trei finale de Grand Slam și s-a retras din tenis în anul 2014. Dinara a început să joace tenis la 7 ani, mutându-se alături de familie în Valencia, pentru antrenamentele lui Marat. Fratele ei a fost manageriat de Ion Țiriac, viitorul socru al Soranei Cîrstea.

Publicat: 21 05. 2023, 15:41