Sorana Cîrstea face senzație și în 2021: „Am început anul în același stil” | GALERIE FOTO & VIDEO

Sorana Cîrstea este dezlănțuită în această perioadă, continuând seria antrenamentele intense și în noul an. Cîrstea e motivată să câștige cât mai multe meciuri la primul turneu din 2021, Abu Dhabi.

Sorana Cîrstea (30 de ani) nu a avut vacanță și a făcut antrenamente la foc automat atât pe finalul anului 2020, cât și în primele zile din 2021! „Sori” se pregătește în cadrul Complexului Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani, la fel ca și Simona Halep.

Cîrstea, câștigătoare a turneului ITF de la Dubai în luna decembrie, va participa la noua competiție WTA de la Abu Dhabi (5 – 13 ianuarie), fiind una dintre cele două românce calificate pe tabloul principal, alături de Patricia Țig.

Sorana Cîrstea continuă să impresioneze, chiar și la antrenamente

Sorana s-a antrenat intens în prima zi din noul an, iar filmulețul urcat pe Instagram a fost însoțit și de un mesaj al jucătoarei de tenis: Am început noul an în același stil în care l-am încheiat pe ultimul”. Practic, Cîrstea s-a bucurat de trecerea dintre ani pe terenul de tenis.

De asemenea, Sorana Cîrstea, aflată pe locul 71 WTA, a făcut recent un antrenament grozav, pentru a-şi îmbunătăţi viteza de reacţie! Cert este că jucătoarea din Târgoviște arată foarte concentrată şi agilă pe teren, aşa cum vrem să o vedem şi în sezonul care urmează în circuitul WTA.

Sorana Cîrstea a făcut un gest impresionant de Sărbători

Sori” a făcut un gest minunat de Sărbători și a ales să se implice într-o campanie dedicată copiilor grav bolnavi, provocându-i şi pe Marius Copil şi Alexandra Dulgheru să îi urmeze exemplul.

Cîrstea s-a alăturat unui proiect al Asociaţiei Magic, prin care copiii gravi bolnavi primesc colete denumite Magic Box-uri” în preajma sărbătorilor. După turneul de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), jucătoarea din România va face deplasarea în Australia, acolo unde o așteaptă o carantină de 14 zile.

Publicat: 02 01. 2021, 17:45
Actualizat: 02 01. 2021, 19:28