Sorana Cîrstea a reușit prima victorie din 2015 și a acces în turul secund al calificărilor de la Roland Garros. „Pati” Țig a învins-o pe Ana Bogdan

UPDATE 21:00 Patricia Țig (176 WTA) merge și ea în runda a doua a calificărilor de la Roland Garros, după ce a câștigat, miercuri, duelul româncelor din Paris. Jucătoarea din Galați a trecut fără emoții de Ana Bogdan (178 WTA), iar în turul doi, care va avea loc joi, o va înfrunta pe Shahar Peer (Israel, 119 WTA).


UPDATE 15:40 Sorana Cîrstea (România, 145 WTA) a spart în sfârșit gheața în acest sezon, cu o victorie în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Sportiva din Târgoviște a învins-o, miercuri, pe nipona Junri Namigata (168 WTA), cu scorul categoric de 6-3, 6-0. În manșa secundă a calificărilor de la turneul care pune la dispoziție premii de 28 de milioane de euro, Sorana se va lupta cu Mariana Duque-Marino (Columbia, 102 WTA).


Sorana Cîrstea (25 de ani) traversează cea mai grea perioadă a carierei, dar speră ca lucrurile să revină la normal odată cu turneul de Grand Slam de la Roland Garros (24 mai – 7 iunie). Jucătoarea din Târgoviște este nevoită, din cauza locului slab din clasament (145 WTA), să joace trei tururi de calificare pentru a accede pe tabloul principal la Paris. Primul obstacol îi stă în față miercuri, după 13:30, atunci când jucătoarea din Târgoviște o înfruntă pe Junri Namigata (Japonia, 168 WTA), sportivă modestă pe zgură.

Sorana, în agonie în 2015

Sorana nu a obținut nicio victorie în acest sezon, deși a luat parte la șase turnee, dintre care trei de categorie inferioară, Futures. Problemele jucătoarei antrenate de argentinianul Juan Pablo Guzman se trag de la o accientare suferită la finalul anului 2014. Cîrstea a stat pe tușă dimp de două luni și jumătate, a mers la recuperare în SUA, dar durerile au recidivat. Ea joacă acum cu bandaje serioase în zona umărului.


Sorana este antrenată de un fost jucător profesionist, Juan Pablo Guzman (Argentina)

Sorana Cîrstea are amintiri frumoase de la Roland Garros, în anul 2009 reușind cea mai bună performanță a carierei într-un Grand Slam, sfert de finală.

Ana Bogdan și Patricia Țig se luptă pentru turul doi

România va avea cu siguranță o reprezentantă în manșa secundă a calificărilor de la Roland Garros. Ana Bogdan (România, 178 WTA) și Patricia Țig (România, 176 WTA) se întâlnesc, după ora 15:30, pe Terenul 12  de la Stade Roland Garros. Ana și „Pati” se cunosc destul de bine, ținând cont că au mai jucat două meciuri directe.


Ana Bogdan (22 de ani) a intrat pentru prima dată în Top 200 WTA în anul 2015

Scorul la general este 1-1: Țig a câștigat în semifinalele turneului Futures de la Antalya (2013), 6-1, 2-6, 6-1, în timp ce Bogdan s-a împus în calificări la Sao Paulo (2014), cu 6-3, 7-5. Câștigătoarea o va înfrunta în faza următoare a calificărilor pe cea care va trece mai departe din meciul Shahar Peer (Israel, 119 WTA) – Sarra Soribes (Spania, 156 WTA).

 

Publicat: 20 05. 2015, 21:42
Actualizat: 20 05. 2015, 21:43