Sorana Cîrstea a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati

Sorana Cîrstea a fost învinsă, duminică, de Alize Cornet din Franța, în trei seturi, 7-5, 3-6, 6-1, în ultima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu din cadrul turneului WTA de la Cincinnati, dotat cu premii totale de 2.503.250 dolari.

După ce a trecut, sâmbătă, în primul tur, de sportiva japoneză Nao Hibino, în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 6-2, Cîrstea a cedat tot în trei seturi în fața sportivei din Franța, Alize Cornet, în vârstă de 26 de ani, locul 48 WTA. Este al doilea meci consecutiv pe care Cîrstea îl pierde în fața lui Alize Cornet, iar pentru parcursul de la trneul ce se dispută în Ohio, Cîrstea, în vârstă de 26 ani, locul 92 WTA, va încasa 3.230 de dolari și 20 de puncte WTA.

La turneul care începe luni, Simona Halep este a treia favorită și va juca direct în turul secund cu învingătoarea dintre kazaha Iulia Putințeva și o jucătoare venită din calificări.

Irina Begu, locul 25 WTA, va întâlni în runda inaugurală o adversară venită din calificări.

Publicat: 15 08. 2016, 11:01
Actualizat: 15 08. 2016, 11:02