Sorana Cârstea a ratat calificarea în finală la Marbella

Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea, cap de serie numărul 7, a ratat, sâmbătă, calificarea în finala turneului de la Marbella (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.

Cârstea a fost învinsă în semifinale, cu scorul de 6-2, 6-7, 6-2, de sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, a cincea favorită.

Pentru accederea în penultimul act al competiției, Sorana Cârstea a obținut 130 de puncte WTA și un cec de 30.959 de dolari.

Publicat: 11 04. 2009, 16:31
Actualizat: 11 04. 2009, 16:33