Soprana din Dubai!** Cîrstea a obținut o victorie mare: a eliminat-o pe semifinalista de la Australian Open

*Cîrstea a învins-o în primul tur la Dubai pe americanca Stephens, semifinalistă la Melbourne

*A fost prima întâlnire dintre Cîrstea și Sloane Stephens

Sorana Cîrstea (foto, 22 de ani / 30 WTA) s-a calificat ieri în optimile de finală ale turneului din Dubai (premii de 2.000.000 de dolari), după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens (19 ani / 16 WTA), scor 5-7, 6-2, 6-3, după două ore de joc. Victoria e una de moral pentru românca născută în Târgoviște, întrucât Stephens este una dintre revelațiile circuitului în ultimul an, iar la Australian Open a avansat până în penultimul act, după ce în sferturi trecuse de prietena și favorita ei, Serena Williams. „Am luptat pentru fiecare punct și am reușit să înving o jucătoare cu un potențial imens”, a spus Cîrstea. Ea se va duela în turul următor cu învingătoarea meciului dintre italianca Sara Errani (7 WTA) și nemțoaica Julia Goerges (20 WTA).

Pentru că a reușit să se califice în faza secundă, eleva lui Victor Ioniță și-a asigurat un cec de 18.500 de dolari și 60 de puncte WTA.

Cîrstea a jucat evident mai bine decât mine. Pe măsură ce meciul curgea în favoarea ei, simțeam tot mai multe frustrări

Sloane Stephens, 16 WTA

23 este cea mai bună poziție ocupată de Sorana Cîrstea în ierarhia WTA, în anul 2009


Articol scris de Mădălina Tătaru

Publicat: 19 02. 2013, 03:00
Actualizat: 19 02. 2013, 05:17